Traseul emoţional al părinţilor copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist

 Traseul  emoţional al părinţilor copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist

Părinţii copiilor cu Tulburări din Spectrul Autist pot experimenta o gamă variată de sentimente. Nu există sentimente bune sau rele, corecte sau greşite. Aceste sentimente sunt o reacţie naturală şi firească atunci când eşti părinte.  Fiecare părinte reacţionează  la provocările pe care copilul le aduce în propriul său fel. Sentimentele sunt întotdeauna individuale şi fiecare reacţionează diferit. Priviţi-vă emoţiile ca pe nişte indicatoare. Ele vă vor spune când ceva nu este în regulă şi este necesar ca voi să faceţi ceva.

Atunci când eşti părintele unui copil cu tulburări din spectru autist şi eşti lângă copilul tău zi de zi,  se poate întâmpla  uneori să simţi că eşti copleşit, să te simţi vinovat, să fii stresat, confuz, furios sau poate depresiv.

Frustrarea

Părinţii de multe ori se confruntă cu lipsa de înţelegere din partea celorlalţi. Prietenii, familia, rudele   s-ar putea să nu conştientizeze provocările cărora trebuie să le faceţi faţă sau să nu realizeze în ce mod este afectat copilul vostru. Se poate întâmpla uneori să întâlniţi persoane care să considere că copilul vostru este foarte neascultător sau pur şi simplu un copil rău. Acest lucru se poate întâmpla în mod special în public, dacă copilul vostru are o izbucnire emoţională.

Frustarea poate apărea de asemenea atunci când observaţi neîndemânarea, lipsa reacţiilor emoţionale adecvate, comportamentele stereotipe, izbucnirile agresive sau lipsa contactului cu ceilalţi a copilului vostru. A te simţi frustrat reprezintă ceva normal în ”meseria” de părinte pentru oricine.  

Anxietatea

Anxietatea, temerile în ceea ce privește viitorul copilului se pot transforma în frică. Este normal să vă întrebați  cât de fericit, de independent de bine integrat va fi copilul vostru ca adult. Atunci când există posibilitatea ca un copil să rămână dependent de părintele său este normal ca acesta din urmă să se întrebe ce se va întâmpla dacă la un moment dat nu va mai putea face față sau va trece în neființă.

Vinovăția

Se întâmplă deseori ca părinții să se simtă vinovați. Ei se pot considera responsabili pentru diagnosticul copilului, se poate să nu-și mai dorească să fie părinți sau să se simtă rușinați de către fiul/fiica lor.  Părinții se pot simți vinovați atunci când ”iau o pauză de la a fi părinte” lăsând copilul în grija altcuiva sau atunci când îl duc într-un centru pentru copii.

Furia

Părinții pot deveni nervoși dacă sunt părinți unici sau dacă partenerul nu se implică în procesul de recuperare/creștere a copilului.  Pot deveni frustrați în cazul în care copilul manifestă comportamente stereotipe, izbucniri de furie, nu cominică adecvat sau prezintă o întârziere în dezvoltare evidentă. Părinții pot deveni nervoși atunci când prietenii nu-i mai caută sau nu sunt dispuși să-i sprijine și să-i ajute, când serviciile sociale nu oferă suficient ajutor și atenția este întotdeauna îndreptată către copil.

Tristețe și pierdere

După ce copilul primește diagnosticul de Tulburare din Spectrul Autist poate apărea sentimentul unei pierderi. Reprezintă pierderea vieții pe care o planificasei pentru copilul tău și desori pierderea vieții pe care ți-o planificasei pentru tine. Supărarea/jelirea poate apărea în momente neprevăzute : la zile de naștere, în prima zi de școală, în weekend-uri sau la evenimente speciale. Aceste sentimente sunt normale din când în când. Soluția este să vorbești cu partenerul tău sau cu părinții altor copii despre asta și să îți păstrezi o atitudine pozitivă pe termen lung.

Jelirea reprezintă durerea care apare în urma unei pierderi sau a unui număr mai mare de pierderi. Poate fi una dintre cele mai puternice trăiri ale părinților și uneori poate cauza un mare disconfort. Jelirea poate să nu fi recunoscută de către părinți întrucât nu a existat o moarte reală a copilului. Să vă recunoașteți jelirea și să discutați cu cineva despre cum vă simțiți v-ar putea ajuta. Dacă sentimentele de tristțe persistă pentru o perioadă lungă de timp sau vă afectează viața într-un mod considerabil este recomandabil să contactați medicul de familie sau un psiholog.

Tradus din pagina:  http://www.autism-help.org/family-feelings-parents-autism.htm

Supervizare in Psihopedagogie Speciala

 

Supervizare in Psihopedagogie Speciala

Vrei sa afli cum să îți deschizi un cabinet de psihologie?
Vrei sa lucrezi cu copiii? Sa ii înveți să vorbească, să citească, să își gestioneze emoțiile, să se descurce în viața? 

Suntem Talida Dragoș și Irina Andreea (Bădeancă) Chiriac psihopedagogi specialiști, supervizori acreditați de Colegiul Psihologilor din Romania si cu bucurie organizam grupe de supervizare in PPS. 

Împreuna vom invata despre:
- Codul deontologic al psihologului
- Aplicarea si interpretarea instrumentelor de evaluare
- Relatia terapeutica cu apartinatorii
- Tulburari de limbaj si dezvoltare din sfera psihopedagogiei speciale
- Realizarea raportului psihopedagogic

Conditii de participare:
Deținerea atestatului de libera practica sub supervizare in specialitatea psihopedagogie speciala.
Supervizarea se va desfasoara pe parcursul a 100 ore, impartite de-a lungul unui an și jumătate, in care vom discuta atât aspecte teoretice cât și cazuri practice.

Nr participanti 10-15 pers.
Intalnirile se vor desfasura atat Online pe platforma Zoom, o data pe luna, cat si fizic. 

Pentru informatii suplimentare:
0723313390 Irina Chiriac
povestilogopedice@gmail.com
0725063284 Talida Dragoș
talidadragos@gmail.com

Pentru inscrieri, trimiteti mail cu: Denumirea exacta a facultatii (cu mentiunea de 3 sau 4 ani de studiu), Denumirea exacta a masterului absolvit/in curs de absolvire (si perioada in care ati facut masterul).

Urmatoarea grupa va incepe in septembrie 2024. :) Dar se aduna deja. :)

Asteptăm cu nerabdare sa ne jucam si sa invatam impreuna! 
PS: In acest articol găsiți detalii despre obținerea dreptului de liberă practică în psihopedagogie specială.

https://jucarii-vorbarete.ro/cum-pot-sa-devin-logoped-in-romania/ 

Programul de Educație Parentală Cercul Siguranței

 Programul de Educație Parentală Cercul Siguranței este bazat pe cercetări de peste 30 de ani în teoria atașamentului. Reprezintă un curs prin intermediul căruia noi, părinții, terapeutii,  învățăm să facem diferența între  copilul "vrea atentie" si copilul are nevoie de ceva in acest moment. De asemenea, ne îmbunătățim relația cu cei mici și creștem cooperarea acestora cu noi, reusind in final sa le creăm un atasament securizant. :)

Pot participa: Părinți, părinți ai copiilor înfiați, bunici, educatori, logopezi, terapeuți; orice persoana care lucreaza cu copii. :) 

 

Cursul are 8 întâlniri online, pe platforma Zoom, a câte 2 ore, cu o frecvență de o întâlnire pe săptămână. Urmatoarea grupa va incepe in 21 februarie 2024, in intervalul 16.00-18.00. 

 

Vom invata impreuna:
 Ce inseamnă Cercul Siguranței, cum se construiește o relație de atașament sigur?

 Ce nevoi se ascund în spatele comportamentelor copiilor noștri?

 Cum să facem față și cum să fim alături de copii atunci când sunt tulburați emotional (tantrumuri, crize de furie și de plâns)?

 Cum se construiește relatia de atașament cu bebelușii?

 De ce nu reușim uneori să aplicăm ceea ce deja știm și ce avem de făcut în astfel de situații?

 Cum să impunem limite cu fermitate, păstrându-ne totodată empatia și blândețea?

 Cum să reparăm relația atunci când apare o ruptură, pentru ca e firesc să greșim? 

 În final vom sărbători această călătorie spre o relație suficient de bună cu copilul tău, cu tine și cu cei din jur. ❤️

Costul ședintei este de 110 lei pe întâlnirea de 2 ore. Ședintele pierdute se achită, urmand sa se recupereze cu urmatoarea grupa. Cursul total (880 lei) se poate achita in maxim 2 transe. 

* Parcurgerea acestui program este strict de natura personală, având ca scop autocunoașterea, autodezvoltarea. Nu se oferă credite profesionale, nu este un curs de formare in metoda Cercul Siguranței.

Înscrieri și informații: povestilogopedice@gmail.com si la telefon 0723313390

Va astept cu drag! :)

Acest program este recomandat de catre https://jucarii-vorbarete.ro/

Educator Parental: Irina Chiriac
psihoterapeut , psihopedagog
0723313390

Perle de copii :)

 Copiii au talentul de a ne bucura in fiecare zi cu perlele lor minunate. Și au nevoie de un loc, pentru a nu fi uitate. :)

Citind dintr-o carte: ..."nu se știe exact de ce ne inrosim in obraji când ne rușinăm..."

Copilul de aproape 3 ani: - "Eu știu de ce inrosim in obraji! Pentru că am mâncat roșii! " :)

Citind din alta carte: 

Eu: " Cum face porcul? 

Copilul: " Porc porc! "

Eu după o porție bunauna de ras, revin mai apoi cu întrebarea: " Cum face porcul? "

El: "Gui... Porc Porc! :)  ... Știu că face guiț, dar am glumit și eu! :) "

Voi ce glume bune spuse de gurițe mici ați auzit de curând ? :)

"Secrete" atunci cand copilul nu vrea sa coopereze in cabinet

Cred ca orice specialist a avut cel puțin o data în cabinet un copil cu care sa ii fie greu sa lucreze. Sau ca orice om a văzut macar o data un copil căruia ii intrii greu în gratii. Un copil pe care trebuie sa îl convingi sa facă ceea ce "trebuie" ca să îl poți ajuta. Un copil pentru care trebuie sa găsești mereu lucruri noi, distractive, amuzante pentru a coopera. 

Unul dintre "secretele" mele este sa le spun copiilor ca atunci cand nu isi doresc ceva, este suficient sa imi spuna si eu inteleg. Adica, daca copilul nu isi doreste sa spuna "excavator", este suficient sa imi suna: "Nu vreau sa spun Ex-ca-va-tor" si eu inteleg si nu ii mai cer sa spuna, a doua oara! :) De cele mai multe ori a functionat.

Un alt lucru care a functionat, atunci cand imi doream ca cel mic sa vorbeasca mai mult, a fost poezia "Dansul lui Ligalo" din cartea Poezii hazlii pentru copii. Am folosit-o intr-o perioada a anului în care se întuneca devreme, asa ca am stins lumina, am luat o lampa achiziționată de la Lidl, care se aprinde atunci când vorbești tare, am pus-o pe masa și am început sa spunem poezia. Mai exact sa tipam poezia! :)) cu cât vorbești mai tare, cu atât mai colorata este lampa. Iar după ce spuneam un vers, trebuia sa facem ce am spus. A ieșit o distracție pe cinste! Și o vorbărie... tot pe cinste!

Un alt lucru pe care l-am facut in cabinet a fost sa tin un pitic cu capul in jos si sa repete dupa mine "BRRRA, BRRE, BRRI, BRRO.."si chiar au iesit cu R :) Este evident ca am facut asta atata timp cat a fost distractiv pentru el! Dupa aceea,  ghiciti cine imi cerea sa il exersam pe R? :)

Voi ce ghidusii faceti in cabinet?

Cum abordam tipetele copiilor

De curand, discutam cu o prietena despre al ei pitic (2 ani si un pic) care tipa. Am incercat sa ne dam seama de unde a "invatat" sa tipe asa ca am luat variantele la rand: de la gradi - nu, de la alti copii  -nu...

Ne-am gandit ca poate ii face placere sa experimenteze tipatul, asa ca i-am propus sa faca asta ca joc.
Se pot folosi versurile: Ola, ola, ola
                                  Masa, masa, masa
                                  Kiki, riki, tomba!
care pot fi spuse in soapta, razand, prefacandu-ne ca plangem si bineinteles tipand cat ne tin plamanii! Iar in acest moment mi-am amintit de Conferinta IACB unde am facut asta impreuna cu toata sala! A fost un moment tare fain! :)

Dar, intr-un final, am descoperit ca piciul a inteles ca atunci cand tipa, pentru a "scapa" de tipat , adultii fac imediat ceea  ce doreste el. Tipatul era o varianta sigura! :)

Asa ca am inceput sa ne gandim in ce varianta i-ar putea transmite ca "vremea tipetelor" a trecut. Ne-am gandit la Marea carte a emotiilor. Aceasta carte are povesti scurte despre emotii, stari, printre care o poveste despre un catelus calm si una despre un copil zgomotos. Dar, am ajuns la concluzia ca s-ar putea sa fie un pic cam mic si sa nu aiba rabdare sa asculte povestile pentru a ajunge mesajul la el...

          

Asa ca ne-am mai gandit si am hotarat sa incercam poeziile din carticica "Stiu sa ma comport frumos". Aceasta carte are pe o pagina o poezie scurta despre o situatie in care un animal nu se comporta frumos/adecvat si pe pagina urmatoare o poezie in care animalul si-a schimbat comportamentul. Atunci cand ii cititi poeziile copilului, in functie de varsta si de imaginatie, puteti sa va ganditi oare cum a invatat animalul sa face ce e corect sau doar sa cititi poeziile. 

 Tinandu-l in brate, mamica i-a citit  poezia. Iar cand a terminat de citit, a inceput sa strige tare la urechea lui: BEEEE, BEEEE, BEEEE!!!! In acel moment copilul si-a dus mainile la urechi. 

Apoi, mamica a continuat sa citeasca vorbind normal. 

Dupa care a citit alte poezii din carte. Mai tarziu, la culcare, copilul a intrebat-o pe mama:

- Mami, cum striga mielul? Tare? BEE, BEE... :)

Iar in zilele urmatoare a continuat sa aminteasca de mielul care striga tare. In momentele in care a mai tipat, mami i-a spus ca o dor urechile ca pe surioare, iar copilul a reglat volumul. :)

Mai simplu decat ne-am fi putut imagina! :)

Recunoasterea si gestionarea emotiilor la copilul mic

Astazi am mers in vizita la un pitic de 3 ani . Si cum imi este dor sa ma joc cu copii mai maricei decat al meu, mi-am luat la mine cateva jocuri de la Jucarii Vorbarete. Imi propusesem sa ne jucam despre gradinita, dar cand am mers in camera de joaca, am sesizat ca piticul era suparat... In mod cert nu putem deschide subiectul gradinita fara a face ceva cu supararea. Asa ca i-am prezentat fisa de la jocul Ursuletul si emotiile lui. La inceput s-a uitat putin nedumerit la fisa.... parca ii lipsea ceva. Apoi si-a dat seama ca ii lipsesc ochii si gura si voia sa le gaseasca. Se astepta sa gaseasca elemente separate, asa ca a fost surprins cand a primit o imagine cu un cap de ursulet intreg :).

Fireste ca prima imagine pe care a primit-o a fost cea cu ursuletul suparat si am incercat sa ne dam seama cum a ajuns el sa fie suparat. Eu speram ca piticul va accesa supararea lui de mai devreme, dar el a mers pe imaginatie si s-a gandit ca ursuletul este suparat pentru ca s-a lovit. Ne-am gandit impreuna cum am putea sa-l ajutam sa ii fie mai usor cu supararea lui si am ajuns la concluzia ca il putem mangaia si ii putem pune un plasture imaginar :). Dupa ce am facut aceste lucruri, copilul a hotarat ca ursuletul nu mai este suparat, ci este vesel, asa ca am cautat fata vesela a ursului si am schimbat-o. Intre timp si copilul a devenit vesel, dar si curios sa vada ce alte fete mai poate avea ursul.

Am continuat jocul numind fiecare emotie, imaginandu-ne ce ar fi putut sa o provoace, respectiv ce ar putea face pentru a reveni la starea de veselie. In final, dupa ce am vazut toate emotiile, i-am aratat cartonasele cu situatii. A fost tare simpatic cand le-a descoperit:

- "Uite, nu e nervos pentru ca i-a luat jucaria! E nervos pentru ca a rasturnat borcanul cu miere!"

Ceea ce mi-a placut in mod deosebit, a fost ca dupa ce am terminat jocul, la scurt timp copilul a inceput sa ne sperie. Initial venea in fata nostra si era previzibil, asa ca i-am explicat ca pentru a te speria trebuie sa nu te astepti. A mai stat putin si apoi m-a speriat din spate si chiar nu ma asteptam! Iar el chiar a inteles ce inseamna sa sperii si sa te sperii! :)