vineri, 5 octombrie 2012

Uneori lucrurile se intampla cand te astepti mai putin...

Atunci cand am inceput sa scriu acest blog o persoana draga mie mi-a spus ca este frumos ceea ce scriu, dar ca fac sa para ca mie imi iese intotdeauna totul, iar el stie ca nu este asa si ca ar fi bine ca si lumea sa stie si cealalta parte. Cea in care lucrurile nu ies asa cum mi-as dori eu, pentru ca si aceasta exista.

Trebuie sa recunosc totusi ca scriu despre ceva ce nu am reusit abia azi cand am gasit "solutia".
Dar da, uneori se intampla sa nu gasesc solutii si cred ca tuturor ni se intampla asta cateodata. Uneori mi se intampla ca toate ideile, jocurile, metodele mele sa nu duca nicaieri sau cel putin sa nu para ca ar duce nicaieri. Stiu ca in orice proces pot exista perioade de stagnare, dar uneori imi este greu sa le accept ca atare. Si atunci, de obicei imi vin in minte urmatoarele intrebari: am apucat sa creez cu adevarat relatia cu acest copil, ca sa pot cere lucruri de la el? am gresit undeva? am uitat ceva? ce ii place copilului? ce ii displace copilului? ce as putea sa fac altfel? oare ar trebui sa renunt? oare pot eu sa-l ajut?...

In ultimele 2 saptamani am lucrat cu un copil cum am stiut eu mai bine, dar la sfarsitul sedintelor nu as fi putut spune "Azi a plecat cu ASTA" pentru ca mai nimic nu iesea suficient de bine incat sa se vada o schimbare....  Din cauza asta, astazi, oarecum descumpanita, am hotarat sa las exersatul sunetelor la o parte si sa ii dau copilului sa deseneze. Dandu-mi seama ca ii place ceea ce face si ca urma ca desenatul sa ocupe o mare parte din sedinta, am hotarat sa-l las pe copil sa deseneze, dar sa il rog sa repete dupa mine. Surpriza! Copilul a pronuntat totul mai bine ca niciodata!

La un moment dat s-a oprit din desenat, s-a uitat la mine si m-a intrebat: "De ce facem lectii in timp ce desenez?"
Dupa ce am gandit o secunda am raspuns sincer:"Pentru ca combinam o activitate placuta, desenatul, cu una mai putin placuta.", iar copilul si-a reluat atat desenatul cat si repetatul.

Ideea a fost ca atunci cand amandoi ne concentram foarte tare sa spuna totul corect nu ii iesea, dar azi, cand era concentrat la altceva, a reusit. Si asta imi aminteste de un alt copil care a invatat sa vorbesca facand puzzle-uri si nu uitandu-se la mine.

Deci da, uneori lucrurile se intampla cand/cum te astepti mai putin...

vineri, 31 august 2012

De ce sa vorbesc daca voi oricum intelegeti?

De cele mai multe ori copiii incep sa vorbeasca pentru ca este interesant, pentru ca obtin lucruri, pentru ca le place reactia adultilor de langa ei atunci cand ii aud vorbind.

Dar pentru unii copii se intampla sa le fie putin mai dificil sa vorbeasca. Si atunci ei incep sa arate sau sa se "mataie" sau sa planga sau sa tipe atunci cand isi doresc ceva. Pentru ca parintii isi doresc sa-si ajute copiii, (iar de cele mai multe ori nu au experienta in a creste un copil) reactioneaza imediat ce copilul realizeaza o cerere intr-unul dintre aceste moduri, spunand eventual, "A, vrei x", dar fara a-i cere copilului sa numeasca obiectul, eventual repetand dupa ei.
In momentul in care unul dintre acestea comportamente devine modalitatea  principala de comunicare copilului i se pare putin neadecvat ca nu intelege toata lumea ce vrea. Iar cand vine vorba de familie, ei sunt "obligati" sa inteleaga....

Exemplu practic: astazi un baiat (care poate vorbi in propozitii) s-a uitat la sora lui care avea o sticla de suc in mana si a spus:
"Ai suc!"
Eu am inteles ca si el isi dorea suc, dar am asteptat. Copilul a mai stat un minut, apoi a aratat catre suc si a spus "Suc", iar sora i-a intins sticla de suc.
 Eu am rugat-o sa astepte putin, intrucat nu am inteles ce isi doreste. I-am explicat baiatului ca este important sa vorbeasca in propozitii pentru a intelege toata lumea ce-si doreste, ce vrea si l-am rugat sa ii ceara din nou: "X, da-mi suc te rog!"

In acel moment baiatul a facut ochii mari si a spus:
"DAR EA E SORA MEA!" Altfel spus - statutul de sora vine cu obligatia de a intelege chiar daca eu nu vorbesc clar, corect sau complet...

miercuri, 8 august 2012

Din categoria "De ce nu e bine sa inveti copiii sa vorbeasca"

Astazi am fost "injurata" de catre un copil... copil care in urma cu aproximativ 5 luni nu vorbea aproape deloc.

Dupa ce a facut cam 40 de minute ceea ce i-am cerut, copilul mi-a spus ca vrea afara. Eu i-am spus ca mai avem o activitate, apoi poate merge afara, dar copilul, a inceput sa repete:
"A-FA-RĂ, A-FA-RĂ, A-FA-RĂ", iar intr-un final, vazand ca eu o tin pe a mea, ca mai avem ceva de facut, s-a uitat in ochii mei si mi-a spus:

"MAMA TA!"

Asa imi trebuie, daca l-am invatat sa vorbeasca!!! :)

sâmbătă, 28 iulie 2012

Comunicarea prin tipete

Indiferent de nivelul dezvoltarii  limbajului, de existenta sau nu a unui diagnostic, de cele mai multe ori copiii reusesc sa le transmita parintilor ceea ce isi doresc/ceea ce au nevoie sau ceea ce-i deranjeaza intr-un fel sau altul.

Cum reuseste un un copil cu intarziere in dezvoltarea limbajului sa transmita ce isi doreste? Simplu: isi ia parintele de mana sau de picior sau il impinge de la spate catre obiectul dorit sau poate arata cu degetul. Eventual emite si un "A! A! A!" sau un alt sunet pe care il poate emite. Ce se intampla daca parintele nu intelege? Sau daca parintele isi doreste ceva ce copilul nu isi doreste? Simplu: copilul incepe sa planga sau sa tipe sau sa dea din maini si din picioare... si parintele se va chinui sa faca ceea ce-si doreste copilul lui. Ce intelege copilul? Ca pentru a primi ceea ce-si doreste este suficient sau uneori necesar sa tipe/planga/sa se loveasca...
Dar se poate si altfel. Astazi am lucrat cu o fetita care atunci cand m-am apropiat de ea a inceput sa tipe. De ce? Simplu, voia sa faca doar ce voia ea. Am tinit-o in fata mea si i-am explicat ca eu nu inteleg atunci cand vorbeste asa si ca am nevoie sa vorbeasca cu adevarat ca sa pot intelege. Apoi i-am spus pe silabe: "LA-SA-MA". Fetita s-a uitat la mine, apoi a repetat: "LA-SA-MA" (silaba cu silaba) si am lasat-o sa plece. Ghici ce? Pana la sfarsitul sedintei (50 de minute) a spus primele ei 2-3 cuvinte intregi!

"Secretul" este sa le spuneti  copiilor cuvintele pe care vreti sa le emita pe silabe, rar si sa observe ca ceea ce ei spun are o consecinta imedita: primesc ceva, scapa de ceva, astfel incat sa-si doreasca sa spuna si a 2-a oara acel cuvant, sa intelega ca este mai usor sa vorbeasca decat sa tipe, de exemplu pentru ca nu-i mai doare gatul...

marți, 19 iunie 2012

Copil deștept

Atunci când lucrez cu un copil consider că este important să învețe să vorbească în propoziții, să răspundă mai mult decât prin ”da” sau ”nu” sau ”eu” sau ”tu”, să formuleze întrebări, să poată spune ”lasă-mă”, ”ajută-mă”, ”dă-mi”, altfel spus, comunicarea lui să fie funcțională.

În acest sens, astăzi lucrând cu o mămică și o pitică am întrebat: ”Cine vrea să facă baloane de săpun?”
Iar pitica a raspuns ”Eu”.
În mod evident i-am făcut prompt pentru a completa :”Eu vreau să fac baloane”.
După ce a spus, a făcut baloane, apoi am mai întrebat: ”Cine vrea să facă baloane de săpun?”, iar pitica a răspuns: ”MAMA!”

Vorbirea copiilor la persoana a II-a

Copiii foarte mici, atunci cand învață să comunice, vorbesc despre ei folosind propozițiile adulților din jur. De exemplu ”Bebe scrie!” în loc de ”Eu scriu!”. În mod instinctiv, noi îi răspundem: ”atunci când vorbești despre tine spui eu scriu” sau ceva asemănător și astfel copilul învață să vorbească corect gramatical.

Același lucru li se întâmplă și copiilor cu autism, cu deosebirea că ei își însușesc mult mai greu regulile gramaticale, au nevoie de mult mai mult exercițiu și de o motivație extrinsecă puternică.

Fiind la un copil acasă, mămica mi-a adus pe o farfurie o bucată de prăjitură. Copilul s-a uitat la prăjitură, apoi la mine și a spus: ”Zici și Ilina îți dă clemșnit.” I-am confirmat, a spus corect și apoi ghici ce? Dacă a mai vrut cineva să mănânce cremșnit, aceea am fost eu... copilul sigur nu. Efortul de a ”zice” era mai mare decat motivația de a mânca. Norocul meu că am descoperit cum zboară baloanele de săpun spre cer!


marți, 22 mai 2012

Primele cuvinte cu sens la... 12 ani!

De aproximativ 2-3 luni lucrez impreuna cu colega mea Alina Plaiseanu cu un copil cu autism in varsta de 12 ani. Atunci cand am inceput, copilul repeta anumite sunete dupa noi, emitea sunete autostimulativ, raspundea la "pa" si repeta "da", "tata", dar nu avea nici un cuvant spontan cu sens, in context.

De ceva timp am inceput sa lucram sa spuna spontan "AU", intrucat eu consider ca este important ca un copil sa poata spuna cand il doare ceva, dar trebuie sa recunosc ca nu am fost intru totul convinsa ca D. va invata sa foloseasca "Au" adecvat si doar am sperat cat de mult am putut.
 Spre bucuria noastra copilul si-a dorit la fel de mult ca noi sa invete si curand a inceput sa spuna "Au" atunci cand il ciupeam. Intrucat "mi-au crescut aripi" am vrut mai mult. Si astfel copilul a inceput sa raspunda la propriul nume spunand "DA". Pentru prima data, in cei 12 ani ai lui, (pana la acel moment atunci cand isi auzea numele ducea mana la piept, dar nu avea un raspuns verbal) D. a raspuns la propriul nume spunand "Da".

Iar pentru a-i intari comportamentul si pentru a-i confirma ca nu este singurul caruia i se cere sa raspunda "Da" atunci cand este strigat, eu, Alina si bunica ne-am strigat intre noi si ne-am oferit recompense.

Si ghici ce? Am strigat-o pe bunica, aceasta mi-a raspuns, dar si D. a spus "Da" (desi nu-l strigasem pe el)... In mod evident am "recompensat-o" pe bunica, dar copilul isi dorea acea recompensa pentru el si a spus spontan "AU!"

Concluzia: se poate, chiar si la 12 ani!

sâmbătă, 12 mai 2012

Cum dezvoltam motricitatea copiilor? Now and Then

Acum 5 ani am inceput sa lucrez cu copii cu autism. Dupa doi ani am inceput sa lucrez cu un copil cu agenezie de corp calos. Ambele categorii de copii au dificultati atat in ceea ce priveste motricitatea fina cat si cea grosiera. Si timp de 5 ani m-am plimbat prin librarii si prin magazinele de jucarii, m-au uitat pe cite-uri de jucarii educationale si am mers cu copiii in parcuri si i-am "certat" pe parinti atunci cand nu isi lasau copiii sa se imbrace singuri pentru a le dezvolta cat mai mult motricitatea; pentru a putea sa se descurce singuri in viata.

Iar dupa 5 ani weekend-ul trecut am fost la niste prieteni la "tara".  Si impreuna cu copilul lor am rupt iarba si le-am dat porcilor sa manance, am urcat in hambar si am curatat porumb, am sarit din hambar... ne-am jucat.

Si mi-am dat seama de un lucru. Mi-am dat seama ca ceea ce faceam eu/noi atunci cand eram mici la bunici nu era nici mai mult nici mai putin decat dezvoltarea motricitatii, dar probabil fara ca cineva sa-si fi propus in mod expres asta. Pur si simplu pentru ca era distractiv sau uneori pentru ca asa trebuia.

Si pentru cateva minute m-am gandit ce minunat ar fi daca motricitatea copiilor s-ar putea dezvolta in continuare la fel de natural si firesc ca atunci cand eram eu mica... Cred ca munca noastra ar fi mai mult usoara in felul acesta...

luni, 7 mai 2012

Părintele - coterapeutul specialistului

Atunci când copilul are o problemă, de cele mai multe ori, părinții merg către un specialist; ceea ce este minunat, întrucât specialistul este pregătit să vină în întâmpinarea părinților și să-i ajute. Indiferent dacă vorbim despre medic, psiholog, logoped... sau orice alt tip de specialist.

Dar specialistul, din punctul meu de vedere, nu poate rezolva singur nici un fel de problemă a copilului.
Dacă vorbim despre medic, acesta îi poate da pastile sau îl poate opera pe cel mic, dar nu va putea fi lângă el când se va trezi din somn și îl va durea burtica, nu îl va ține de mână când îi va fi frică, nu îi va citi povești ca să adoarmă. Deci fără părinte nu poate face nimic. Poate că intervenția medicului îl va salva pe copil fizic, dar este posibil ca un copil să nu facă față stresului psihic fără părintele lui alături.

Dacă ne gândim la psiholog, alături de copil specialistul își poate da seama care sunt dificultățile pe care cel mic le întâmpină, de ce se comportă într-un anumit fel. Dar asta nu este suficient. De cele mai multe ori familia este cea care trebuie să schimbe ceva în intracțiunea ei cu copilul, să fie dispusă și pregătită să-l ajute pe acesta.

Ajungând și la logoped, o mămică mi-a spus cândva că temele de logopedie reprezintă un timp pe care îl petrece doar ea cu fiica, un timp al lor.
Logopedul lucrează o ora, două sau chiar 3 ore pe săptămână cu copilul, dar acestea înseamnă doar 3 ore din 168 câte are o săptămână. Poate un specialist să îl ajute pe copil să corecteze sunetele pe care le deformează/omite sau să îl învețe chiar să vorbească în 3 din cele 168 de ore câte are o săptămână?
Probabil că da, dar într-un timp foarte lung. Mult mai lung decât dacă logopedul i-ar arăta părintelui exercițiile, activitățile necesare, dacă l-ar avea pe părinte ca și coterapeut și acesta ar lucra în fiecare zi un sfert de oră cu copilul său.

Săptămâna trecută am lucrat cu o fetiță în grădiniță fără mama ei, știind că o va lua mai devreme și nu ne-am fi încadrat în timp și micuța m-a întrebat ”Nu vine și mami?”.
Copilul, de cele mai multe ori, vede în întâlnirile cu logopedul un suport. Un om care îl ajută să se facă înteles, să transmită ce își dorește, să  scape de șicanele celor răutăcioși. Dar logopedul nu poate fi în permanență lângă copil. Și atunci, eu cred că este important ca noi, specialiștii să vă ajutăm să va ajutați copilul, iar dumneavostră să doriți să învățați!

Mulțumesc tuturor părinților minunați cu care colaborez/am colaborat/voi colabora care au înțeles cât de importanți sunt ei  pentru copiii lor și care sunt niște coterapeuți extraordinari!

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Vacanta sau terapie? Ce alegem?

Astazi o pitica mi-a facut ziua mai buna si mi-a reconfirmat o ipoteaza.

Intrucat a fost Pastele si toata lumea a avut vacanta, pitica a mers impreuna cu parintii la bunici de unde a venit cu un zambet pana la urechi si m-a molipsit si pe mine.

Ipoteza era ca este important pentru copiii care fac terapie sa aiba o vacanta la doua-trei luni. 
Iar atunci cand spun vacanta nu ma gandesc doar la a nu mai face terapie ci si la a merge undeva unde sa poata alerga in voie, unde sa respire aer curat, sa se joace cu bunicii sau cu verisorii, sa vada animale...
Uneori parintii copiilor care fac terapie considera ca mergand in vacanta cu copilul acesta pierde; pierde o saptamana sau doua de terapie, deci ocazia de a invata.
Totusi,  mie parcatica mi-a demonstrat, atat azi cat si in alte dati, ca o vancanta la doua-trei luni este mai mult decat bine venita.

In timpul terapiei copiii depun un efort pentru a invata la fel cum noi depunem efort in meseriile noastre. Iar asa cum noi avem nevoie de vacanta, la fel au nevoie si cei mici. Dar spre deosebire de noi care suntem "oameni mari" ei sunt "oameni mici" ceea ce cred eu ca inseamna ca au nevoie de vacante putin mai dese decat noi.

Bun revenit din vacanta tuturor!

marți, 10 aprilie 2012

Grup de suport/discutii pentru parintii copiilor cu autism sau alte dificultati

In urma cu ceva timp o mamica imi spunea ca este convinsa ca atunci cand voi avea copiii mei nu voi aplica la fel de corect toate "regulile" pe care ii recomandam ei sa le urmeze. Ca imi este usor acum pentru ca nu este vorba despre copilul meu.

In teorie eu sustin ca nu este asa, dar, ce-i drept, nu voi putea sti cu adevarat ce voi face decat atunci cand voi avea propriul meu copil...

Din acest motiv va invit pe voi, parintii, sa participati la un grup de suport/discutii alaturi de alti parinti; alaturi de alti oameni care trec/au trecut prin aceleasi dificultati ca si dumneavoastra.
Am observat ca unele dintre intrebarile care plutesc in aer sau care exista sunt: "Sa avem curajul sa mai dam nastere unui copil?" sau "Este normal sa...?" sau "Are copilul nostru sanse sa merga la o scoala normala?".

Ceea ce va propun este sa cunoasteti alti parinti care ar putea sa va raspunda la intrebari sau sa va spuna cum au gasit ei raspunsul lor(parinti ai caror copii sunt in prezent integrati in scoala normala) sau poate sa cautati impreuna solutii sau raspunsuri.

In cazul in care va doriti sa participati la acest grup, dar nu are cine sa stea cu micutii dvs. vom pregati o echipa de voluntari care sa se joace cu cei mici in timpul respectiv.

Pentru inscriere la grup, detalii, informatii, intrebari sau poate sugestii ma puteti gasi la adresa de mail irina_badeanca@yahoo.com sau la numarul 0723.313.390.

marți, 3 aprilie 2012

"De ce fac copiii crize de furie"

Dupa ce am "testat" eficienta cartii "De ce spun copiii NU" a lui Catherine Dolto, in mod evident am vrut sa fac "proba" si celeilalte carti "De ce fac copiii crize de furie".

Intr-o zi, cand eram cu piticul de 3 ani (caruia i-am citit si cealalta poveste) intr-o vizita am inceput sa-i citesc. In carte furia este comparata cu o puternica gorila, care il insoteste pe copil atunci cand este furios.
Ascultand povestea, un prieten a intrebat neincrezator: "Asta este o poveste pentru copii?"
Si inainte ca eu sa apuc sa spun ceva, piticul a raspuns prompt: "DA!"

Concluzia, promptitudinea copilului (de 3 ani) si atentia cu care a ascultat povestea, mi-au fost suficiente pentru a intelege ca si aceasta este o carte care ii poate ajuta pe cei mici sa se inteleaga mai bine si sa-ti gestioneze mai bine emotiile, drept pentru care vi-o recomand cu drag!

marți, 27 martie 2012

Animalele invata sa vorbeasca

Copiii dupa cate stim sunt diferiti si fiecare este special in felul sau.

O categorie de copii care pe mine ma determina sa fiu creativa in permanenta sunt copiii cu o slaba incredere in sine si in capacitatea lor de reusita. Copiii care dupa ce au incercat sa faca o data ceva spun: "Nu pot!" sau "Nu stiu!" sau "Nu imi iese!" sau "Hai sa facem altceva!" sau "Nu imi place sa fac asta!".

Un astfel de copil a venit astazi la sedinta de logopedie cautand din priviri cutiile de plstilina si fiind pregatita sa-mi ofere una dintre explicatiile cu "Nu" la aproape orice i-as fi cerut.

Pentru a evita aceasta situatie am hotarat sa ne jucam de-a circul. Am luat plastilina, am luat cateva animale de plastic si ne-am asezat la masa de lucru. Dupa ce ne-am jucat putin cu animalele, am intrebat: "Care animal vrea sa invete sa vorbeasca frumos astazi?"
Iar "cineva" (fetita) a supus: Girafa vrea!
Iar girafa a venit in fata celorlalte animale si a incept sa repete dupa mine.
Mai exact eu ma uitam la girafa, iar fetita la buzele mele si incerca sa pronunte cat de corect putea: FA, FE, FI, FO, FU, FĂ, FÎ

Dupa girafa a inceput sa pronunte leopardul. Fetita a venit cu trompa elefantului la urechea leopardului si i-a spus: ”Daca o sa repeti cu atentie o sa reusesti!”

Iar dupa leopardul a venit tigrul si din nou girafa... si toate au fost laudate de catre celelalte animale(eu si fetita) cand au pronuntat corect.

Si pentru a nu ne plictisi am trecut la al 2-lea joc. De-a cumparatul
Aveam cateva margele si o sfoara. I-am explicat ca pentru a pune margelele pe sfoara trebuie sa le cumpere, dar nu cu bani ci cu vorbe. Dupa ce a incercat sa-mi explice ca cumparaturile se fac cu bani, a intrat in joc si a inceput din nou sa repete dupa mine, oferindu-mi ”banii” pentru margele.
Si dupa fiecare margica cumparata spunea bucuroasa: ”Am cumpălat una!”

Si astfel sedinta noastra s-a transformat din ”NU, NU, NU!” in ”DA, DA, DA!”

luni, 12 martie 2012

Părțile nevăzute ale logopediei

Spunem că pentru a putea emite corect sunetul ”R” este necesar ca limba să învețe să vibreze. Două dintre exercițiile pe care le folosesc pentru exersarea vibrării sunt motorașul: inspir pe nas si expir cu putere pe gură, cu vibrarea buzelor și motorașul stricat: la fel ca primul, dar cu vârful limbii între buze.

Repetând exercițiile de miogimnastică o fetiță îmi spune:
”Știi ce fac atunci când mă supără un copil?... Îi fac motorașul stricat, uite așa cum m-ai învâțat tu...”

Trebuie să recunosc că asta nu am prevăzut!

Domnul "R"

Copil de 6 ani, in proces de invatare al sunetului R:

"Stii ce face limba cand spun "R"?"

"Se misca limba de parca ar merge o masina pe o balta si se vad stropurile pe geam. Se misca limbuta foarte repede si sar stropi."

miercuri, 7 martie 2012

Prelungirea concediului de materintate la 3 ani

Intrucat cineva a mers pe acest drum si a mai aflat cateva informatii le pun aici.


Comisia pentru sector 4 se afla aici:
Centrul de Zi pentru Copii cu Handicap Mental si Motor ,,Harap Alb"
Numar de telefon: 021.334.87.60 (Fix)
Adresa: Strada Sold. Enache Ion 31A, Sectorul 4 Bucuresti, Bucuresti-Ilfov, Cartier Berceni, Aparatorii patriei-Ozana

Alte informatii mai puteti gasi aici:
http://www.autism.ro/forum/viewtopic.php?t=1802&sid=34a34f121853834f2d026bdfc595bbbe

http://www.ps4.ro/arhiva-stiri/960-iulie-2011/1110-primarul-cristian-popescu-piedone-a-inaugurat-centrul-de-zi-harap-alb.html

Sper sa fie de folos!

duminică, 4 martie 2012

"De ce spun copiii NU"

De curand am intrat in posesia a 2 carti minunate: "De ce spun copiii NU" si "De ce fac copiii crize de furie", ambele scrise de Catherine Dolto.

Aseara mi-am propus sa "testez" daca pentru un copil de 3 ani cartea "De ce spun copiii NU" este la fel de minunata ca si pentru mine. Inainte sa-i propun sa-i citesc povestea ne-am jucat cu cateva jucarii, iar cand i-am propus sa ii citesc, ghiciti care a fost raspunsul!

"NU! Vreau sa ne jucam cu jucarii! Cartea asta este de bebelusi!" - desi ii vazuse doar coperta.

I-am explicat ca ne-am jucat cum a dorit el si ne vom mai juca, dar in acel moment, eu imi doream sa citesc povestea, si am inceput sa citesc.
De la prima pagina copilul a ciulit urechile si a inceput sa se uite pe carte.

Asa cum probabil va imaginati cartea explica pe intelesul celor mici de ce spun ei NU si de ce reactionam noi asa cum reactionam (de obicei nu prea bine, trebuie sa recunoastem) atunci cand ei spun nu. De asemenea si noi putem intelege mai bine de ce spun piticii nostri NU.

Ceea ce mi-a atras atentia cand ii citeam povestea micutului despre care va povesteam a fost reactia la urmatorul pasaj:
"Uneori spunem NU ca sa ne simtim si noi mai mari, nu pentru a ne impotrivi celor din jur, dar oamenii mari nu prea inteleg acest lucru."
Copilul s-a uitat cu ochii mari la mine si m-a intrebat: "De ce?"


Nu pot spune ca dupa ascultarea acestei povesti copilul nu va mai spune NU, sincer nu cred ca isi doreste cineva acest lucru, dar se va cunoaste mai bine pe sine, iar noi ne vom cunoaste mai bine piticul de langa noi.

Recomand aceasta carte cat si pe celelalte de la Editura Cartea Copiilor cu toata increderea!

vineri, 24 februarie 2012

Prelungirea concediului de maternitate in cazul copiilor speciali

Intrucat de curand m-am informat despre posibilitatea prelungirii concediului de sarcina si lauzie voi scrie aici ce am aflat... poate ajuta pe cineva. De asemenea daca aveti informatii care completeaza ceea ce am aflat eu, m-as bucura sa le aflu!

In primul rand legea spune ca:
ART. 123 (1) Indemnizatia pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani se acorda, la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere. (2) Indemnizatia pentru cresterea copilului cu handicap pana la implinirea varstei de 3 ani se acorda, la cerere, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere, precum si a certificatului de persoana cu handicap, emise in conditiile legii. (3) Indemnizatia pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afectiuni intercurente pana la implinirea varstei de 18 ani se acorda pe baza certificatului de concediu medical eliberat de medicul de familie si a certificatului pentru persoanele cu handicap emis, in conditiile legii, dupa caz.

Iar "drumul" catre concediu este urmatorul:
- mergeti la spitalul Alexandru Obregia la un medic de la psihiatrie pediatrica care ii pune un diagnostic copilul si care ii face dosarul pentru comisia de evaluare
- comisia de sector (DGASPC nr..) evalueaza si stabileste gradul de handicap (desi nu imi place inca se numeste asa...)

In cazul in care copilul este evaluat cu gradul 1/ autism, se prelungeste concediul si familia primeste o indemnizatie de aproape 500 lei.

Nu sunt singurul copil care nu vorbeste corect

Povestea de saptamana aceasta mi-a amintit ca este important ca atunci cand avem o problema sa stim ca nu suntem singurii cu acea problema; ca sunt si alti oameni care au avut sau inca mai au aceeasi problema ca si noi. Inclusiv daca problema despre care discutam este dislalia.

Saptamana aceasta am mers sa iau doi copii de la clasa pentru a lucra cu ei, iar in timpul in care ne indreptam spre cabinet, am observat ca o alta fetita (cu care facusem 2 sedinte pana la acel moment) incerca sa se linisteasca, dupa ce se suparase ca nu gasise un balon care ii placea ei. Am mers pana la ea, am vorbit putin si i-am spus ca dupa ce se va linisti va putea veni si ea la logopedie.

Surpriza: suspinand s-a ridicat spunand ca s-a linistit si ca poate merge. Astfel eu am ajuns cu 3 copii in cabinet, ceea ce a fost o premiera.

Cand a intrat pe usa si i-a vazut pe ceilalti doi copii a facut ochii mari intreband: "Ei ce fac aici? Credeam ca eu vin pentru ca nu vorbesc corect..."

Si astfel am discutat despre faptul ca nu este singura care are nevoie de putin ajutor si care invata "cuvinte noi" la logopedie.

Si spre surprinderea mea ceea ce am lucrat cu toti trei, mai exact exercitiile de miogimnastica si de respiratie au fost chiar mai distractive decat de obicei. :)

joi, 9 februarie 2012

Am uitat "CLA CLE"!

Am facut o sedinta de logopedie cu un copil.

Am scris pe o coala numele unor animale pe care si le doreste de la zana cea buna, am socotit, ne-am jucat, am incercat sa emitem sunetul ”C” corect, iar cand ma pregateam sa ies pe usa a venit cu o hartie pe care scrisase ceva si mi-a spus:

"Am uitat CLA CLE"

Intrucat la inceputul sedintei scrisesem animale, am crezut ca a uitat sa mentioneze un animal pe care si-l doreste, dar intr-un final am inteles. Pe foaie scria: ”CRA CRE”
Uitasem sa repetam exercitiile pentru emiterea corecta a lui "R":

Cra Cre Cri Cro Cru Cră Crâ

In mod evident am facut exercitiul si abia apoi am plecat.

luni, 6 februarie 2012

Un final de proces

Intrucat am terminat ceea ce aveam de lucru impreuna cu o fetita i-am spus ca eu cred ca munca nostra impreuna se apropie de final si am intrebat-o daca ea considera ca mai avem ceva de lucru. Raspunsul:
Fetita: - Eu nu cred ca am terminat...
Eu: - De ce? Mai este ceva ce crezi ca ar mai trebui sa facem?
Fetita: - Pentru ca o sa-mi fie dor de tine...

Este lucru important sa ai o relatie buna cu copilul si este la fel de important sa il lasi sa se descurce singur atunci cand poate face asta.

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Despre ocupatii...

Cand ai o perioada mai proasta, copiii sunt perfecti pentru a te binedispune…

Astazi lucram cu un baietel si il invatam ocupatiile. Vroiam sa il invat meseria de preot. I-am aratat o imagine cu un preot si l-am intrebat “Ce meserie are?” in conditiile in care nu-i spusesem nimic inainte despre acea imagine…

A stat vreo 30 de secunde uitandu-se lung la imagine apoi mi-a raspuns ferm:
“Dumnezeu!”

Andreea Ianăș