De ce sa vorbesc daca voi oricum intelegeti?

De cele mai multe ori copiii incep sa vorbeasca pentru ca este interesant, pentru ca obtin lucruri, pentru ca le place reactia adultilor de langa ei atunci cand ii aud vorbind.

Dar pentru unii copii se intampla sa le fie putin mai dificil sa vorbeasca. Si atunci ei incep sa arate sau sa se "mataie" sau sa planga sau sa tipe atunci cand isi doresc ceva. Pentru ca parintii isi doresc sa-si ajute copiii, (iar de cele mai multe ori nu au experienta in a creste un copil) reactioneaza imediat ce copilul realizeaza o cerere intr-unul dintre aceste moduri, spunand eventual, "A, vrei x", dar fara a-i cere copilului sa numeasca obiectul, eventual repetand dupa ei.

In momentul in care unul dintre acestea comportamente devine modalitatea  principala de comunicare copilului i se pare putin neadecvat ca nu intelege toata lumea ce vrea. Iar cand vine vorba de familie, ei sunt "obligati" sa inteleaga....

Exemplu practic: astazi un baiat (care poate vorbi in propozitii) s-a uitat la sora lui care avea o sticla de suc in mana si a spus:
"Ai suc!"
Eu am inteles ca si el isi dorea suc, dar am asteptat. Copilul a mai stat un minut, apoi a aratat catre suc si a spus "Suc", iar sora i-a intins sticla de suc.
 Eu am rugat-o sa astepte putin, intrucat nu am inteles ce isi doreste. I-am explicat baiatului ca este important sa vorbeasca in propozitii pentru a intelege toata lumea ce-si doreste, ce vrea si l-am rugat sa ii ceara din nou: "X, da-mi suc te rog!"

In acel moment baiatul a facut ochii mari si a spus:
"DAR EA E SORA MEA!" Altfel spus - statutul de sora vine cu obligatia de a intelege chiar daca eu nu vorbesc clar, corect sau complet...