luni, 26 ianuarie 2015

Despre mine si Jocul Strâmbăturilor

A fost o data ca niciodata, o tanara fata, venita de la Craiova la Bucuresti sa mearga la facultate.

Dupa ce si-a depus dosarul, fata il suna intr-una pe prietenul/frate mai mare sa il intrebe daca a fost admisa sau nu. Iar in multele lui drumuri, fratele a vazut biletele de la avizierul facultatii de psihologie, prin care parintii copiilor cu autism cautau terapeuti. Si fratele i-a spus fetei ca poate, dupa ce este admisa, isi va gasi si de lucru...

Asa a inceput povestea mea... Si intr-un fel acesta este si  povestea Jocului Strambaturilor.


Fratele meu a avut intr-adevar dreptate. Dupa primul an de facultate m-am angajat la Centrul Horia Motoi  unde am invatat ce inseamna si cum se face corect terapia cu un copil cu autism. Si pentru ca in terapie trebuie dezvoltata si vorbirea am invatat si cate ceva despre cum se face logopedia. Horia Motoi a fost si este un loc drag mie, unde am cunoscut si am invatat de la oameni si specialisti minunati: Ermina Popescu, Camelia Dumitru, Diana Dima, Monica Manastireanu, Ana Turtureanu...

La un moment dat, au inceput sa-mi creasca aripioare,  asa ca am plecat de la centru . Am aplicat la un post de logoped pentru un copil cu agenezie de corp calos. Nu stiam exact ce inseamna asta, dar stiam ca pot munci, ca pot invata si ca era o noua provocare. Si asa am inceput sa aplic tot ceea ce invatasem si sa caut ceea ce inca nu stiam. Am inceput sa imi cumpar carti de logopedie si sa caut materiale pe net. Materiale care la momentul acela nu erau foarte multe, dar erau idei despre cum poti lucra. Si am lucrat. Si copilul a trecut de la "pisi", la "ce mi-ai adus" si apoi la comunicare. (Pentru aceasta categorie de copii este foarte important sa lucrezi pe ceea ce ii intereseaza pe copii)

Si a urmat inca un copil si inca unul si ... poate ca ei nu, dar eu am inceput sa ma plictisesc sa fac exercitiile de gimnastica fonoarticulatorie mereu la fel si imi doream ceva mai distractiv. Si parintilor le era si inca le este greu sa se strambe, dar cu suport vizual parca le vine un pic mai usor :) Asa ca, am inceput sa ma gandesc sa fac un joc. La inceput a fost o idee, apoi incet incet, a prins contur.

Am stat impreuna cu oameni dragi si ne-am strambat in toate felurile si au cautat legaturi intre strambaturile din joc si diferite nationalitati. Si le-am gasit! :) Multumesc voua, oameni dragi!

Am gandit ce ar putea cuprinde pentru a putea ajuta cat mai multe categorii de copii. Astfel, avand 2 carti la fel cu fiecare copil, pot fi folosite pentru programul de matching pentru copii cu autism si apoi ca imitatie si apoi se poate juca jocul de Domino. Copiii neurotipici il pot juca direct ca Memo Game si apoi Domino.

Am gandit acest joc pentru a fi jucat cu cel putin un partener, asta pentru ca in viata nu suntem singuri si este important ca cei mici sa invete sa isi astepte randul, sa respecte regulile, dar cel mai important sa se bucure de compania persoanei cu care se joaca!

Pe parcursul jocului cei mici trebuie sa fie atenti, sa tina minte ce imagini au vazut si bineinteles sa se strambe mult.
  Dar de ce sa se strambe? Simplu: desi nu ne dam seama, de fiecare data cand spunem  un cuvant sau poate doar un sunet, buzele si limba noastra au o pozitie diferita. Iar daca 2 sunete au aceasi pozitie, la unul dintre sunete se simte vibratie iar la celalalt nu (ex. S si Z). Atunci cand copiii au o problema de pronuntie, de exemplu spun "N" in loc de "L" sau "S" cu limbuta printre dinti sau "L" in loc de "R", inseamna ca limbuta lor nu a invatat care este pozitia corecta pentru sunetul respectiv. Si atunci trebuie sa renunte la obiceiul anterior si sa puna in aplicare unul nou, dar si sa aiba suficienta mobilitate pentru asta.
Altfel spus, gimnastica fonoarticulatorie este pentru limba, obraji, buze ca exercitiile fizice pentru  corp si cititul pentru creier. :)

Din toate aceste motive i-am dat si jocului o pereche de aripi sa ajunga pana la Oradea, la colegii mei de la Jucarii Vorbarete care ii pun aripi pentru a ajunge peste tot in tara unde parintii, terapeutii, bunicii isi doresc sa se strambe, sa invete si sa se destinda alaturi de copiii lor!

Si... imi voi pune si mie din nou aripi. In aceasta primavara voi lua tot ceea ce am invatat aici, toate cartile si dulapurile de jucarii si ne vom muta impreuna in Focsani. Si astept cu drag sa cunosc alti parinti cu care sa construim aripile copiilor lor!

miercuri, 14 ianuarie 2015

Un cuvant care incepe cu SSSS...

Intr-o sedinta de logopedie, lucrand la consolidarea sunetului "S",  am rugat o pitica sa imi spuna un cuvant care incepe evident cu "S".

Intrucat pitica nu avea idei am incercat sa o ajut:
Eu: Saaaa...
Pitica: Sac!
Eu: Super! Hai sa desenam un sac! Mai zi-mi un cuvant cu S.
Pitica: ........
Eu: Seee....
Pitica: Sex!
Eu: Aaaa....

sâmbătă, 20 decembrie 2014

De ce sa-si foloseasca copiii mainile?

Pentru ca le au. :)

Ca un copil sa poata sa scrie cand ajunge la scoala trebuie,  nu ar fi bine,  ci trebuie sa se joace cu mainile inainte,  sa invete sa le foloseasca si sa le stăpânească. 


Ca un copil sa poata sa scrie cand ajunge la scoala trebuie,  nu ar fi bine,  ci trebuie sa se joace cu mainile inainte,  sa invete sa le foloseasca si sa le stăpânească.
Da,  noi nu aveam plastilina de toate felurile cand eram mici,  dar aveam namol si coca.
Si parintii si bunicii ne puneau sa facem lucruri in casa si in curte ca sa-i ajutam, sa invatam cum sa le facem si sa crestem armonios.  Oricat va creste copilul,  pana nu ii arata cineva cum se fac unele lucruri,  nu va invata,  cu toata buna intenție si imitatia.
Un copil care se joaca doar pe tableta va invata sa isi folosească doar cateva degete,  mai exact doar sa atinga încet ecranul,  iar intamplator atingand foaia cu varful degetului nu apare scrisul.... 
Si oricat de mult va sta la gradinita nu va invata tot ce are de invatat,  pentru ca nu persoanele de la gradinita sunt cele mai importante din viata lui si nu sunt reperele lui in viata...  Iar faptul ca copiii au ajuns "sa stea la gradinita mai mult decat stau parintii la munca" cum imi zicea o mamica ma duce un pic cu gandul la copiii instituționalizați.  Inca putin si ii vom duce luni la gradi si ii vom lua vineri...  Sau poate doar ii vizitam,...  Sa avem mai mult timp sa muncim,  PENTRU EI!
Si da,  stiu ca trebuie sa muncim,  dar oare cum putem gasi un echilibru? Oare de unde sa vina,  unde sa il cautam? Ne dorim sa le oferim copiilor nostri tot,  ma intreb,  cand vor ajunge parinti,  oare ei ce vor dori sa le ofere copiilor lor? Ei ce vor avea de recuperat?...

Da,  noi nu aveam plastilina de toate felurile cand eram mici,  dar aveam namol si coca.

Si parintii si bunicii ne puneau sa facem lucruri in casa si in curte ca sa-i ajutam, sa invatam cum sa le facem si sa crestem armonios.  Oricat va creste copilul,  pana nu ii arata cineva cum se fac unele lucruri,  nu va invata,  cu toata buna intenție si imitatia. 

Un copil care se joaca doar pe tableta va invata sa isi folosească doar cateva degete,  mai exact doar sa atinga încet ecranul,  iar intamplator atingand foaia cu varful degetului nu apare scrisul....  

Si oricat de mult va sta la gradinita nu va invata tot ce are de invatat,  pentru ca nu persoanele de la gradinita sunt cele mai importante din viata lui si nu sunt reperele lui in viata...  
Iar faptul ca copiii au ajuns "sa stea la gradinita mai mult decat stau parintii la munca" cum imi zicea o mamica ma duce un pic cu gandul la copiii instituționalizați.  Inca putin si ii vom duce luni la gradi si ii vom lua vineri...  Sau poate doar ii vizitam...  Sa avem mai mult timp sa muncim,  PENTRU EI! 

Si da,  stiu ca trebuie sa muncim,  dar oare cum putem gasi un echilibru? Oare de unde sa vina,  unde sa il cautam? Ne dorim sa le oferim copiilor nostri tot.... ma intreb,  cand vor ajunge parinti,  oare ei ce vor dori sa le ofere copiilor lor? Ei ce vor avea de recuperat?...

miercuri, 4 iunie 2014

Joaca libera versus joaca cu "target"

In urma cu 2 saptamani, la conferinta organizata de Atelierele de Parenting si sustinuta de Larry Cohen, autorul cartii Retete de jocuri, cineva spunea ca cu proprii copii ii este greu sa se joace liber si ca mereu isi doreste sa ii invete ceva.

In cartea Consiliere Parentala- Prevenirea balbaielii si cronicizarea ei, scrisa de Anne-Marie Simon, autoarea spunea: "Printre parintii pe care i-am primit, noua dintre mame erau logopezi, doua psihologi" si cita una dintre aceste mame: "Mi-ati permis sa-mi acord un ragaz. In sfarsit m-am jucat fara sa-l invat ceva, invatand eu insami sa gasesc placerea in asta, intrucat nu mai aveam acest scop."

Este important sa ne simtim bine in preajma copiilor, iar uneori sa ne dam voie doar sa ne jucam, fie ca suntem in rolul de parinti, fie ca suntem in rolul de terapeuti!  Parearea mea. :) Uneori nu este usor, dar este folositor...

In seara aceasta am avut din nou ocazia sa ma joc cu un copil drag mie, un copil pe care nu trebuie sa-l invat ceva in mod deosebit si de la care invat cate ceva de fiecare data.

Dupa ce a luat un sac cu jucarii depozitate intr-un colt, a ales cateva, apoi mi-a spus ca are nevoie de o hartie pentru scrisori. I-am dat o hartie mica pe care a pus-o intr-o cutie de scrisori improvizata si mi-a intins-o spunand: "Livrare speciala!"
Am luat hartia alba si am inceput sa "citesc," cam nesigura pe mine: "Draga Irina, imi place sa ma joc cu tine si imi place sa ma gadili."
Am pus "scrisoarea" inapoi si i-am spus: "Livrare speciala!"
Iar el a citit: "A, te iubesc de nu mai pot"
Am continuat: "Draga Irina, si eu te iubesc!"
Copilul: "Draga A, ti-am imprumutat niste jucarii si nu mi le-ai dat inapoi."
Eu: "Draga Irina, stiu ca am luat jucarii de la tine si ca nu ti le-am dat inapoi, dar nu stiu aproape niciodata cand ne vedem ca sa le iau la mine sa ti le dau, dar am grija de ele si ti le voi da inapoi."
Copilul zambind anunta: "Asta e ultima! Draga A, vreau sa-ti imprumut 100 de jucarii!"

Si astfel, copilul a discutat prin intermediul unui joc creat de el, despre o tema pe care i-ar fi fost un pic greu sa o abordeze direct. :)


Si sa nu uitam, in aproape 2 ore de joaca libera am ras pe saturate si mi-am incarcat bateriile!
Multumesc A! :)

joi, 13 februarie 2014

Invatare incidentala sau puterea exemplului 2

Astazi un alt pitic m-a intrebat: Irina tu poti sa faci "motorasul"?

Evident am raspuns ca da si i-am aratat cum imi vibreaza buzele cand fac "motorasul".

Piticul: Bravo Moaca!

Ghiciti de la cine a invatat asta :))))))

miercuri, 12 februarie 2014

Invatare incidentala sau puterea exemplului

De multe ori am citit sau am vazut filmulete care sustineau puterea exemplului. Eu insami cred foarte tare in faptul ca cei mici pot sa isi ia pastilele, sa se duca la dentist si sa faca orice alte lucruri mai dorim noi sa faca cu usurinta si chiar cu placere, daca ne vad pe noi facandu-le.

Dar astazi, un pitic de 3 ani (cu un limbaj inca micut, dar in crestere) mi-a demonstrat atat ca am dreptate, cat si ca uneori pot oferi un exemplu mai bun...

Mai exact, piticul isi dorea o jucarie care era pe un dulap, la care el nu putea sa ajunga. Atunci cand am inteles ce-si dorea si am luat jucaria in mana, copilul a strigat "BRAAAVO!!!!"

Mai este cazul sa mai spun ca dupa am inceput sa spun mai des "Multumesc" cand copilul a facut ceea ce i-am cerut?

PS: In fiecare zi putem invata cate ceva! Mai ales de la cei mici.... E suficient sa fim atenti...

miercuri, 29 ianuarie 2014

Copiii din ziua de azi vs parintii din ziua de azi...

Intr-o zi, mai demult, am citit pe una dintre retelele de socializare o intrebare care mi-a ramas in minte, o intrebare la care am crezut atunci ca ar fi mai bine sa nu raspund.... Dar intre timp m-am razgandit...

Intrebarea era "Ce se intampla cu copiii din ziua de azi?", iar raspunsul care mi-a venit in minte aproape automat a fost "parintii din ziua de azi".

De ce nu am spus/scris asta atunci si o spun acum? Pentru ca aici, pe acest blog, cred ca pot explica ce inseamna asta, din punctul meu de vedere, asfel incat sa se inteleaga ceea ce vreau sa spun.

Si pentru a face asta o sa va invit sa inchideti putin ochii sau poate pur si simplu sa va amintiti de dvs. copii fiind. Cum erati? Ce faceati? Cu ce va jucati? Aveati prieteni, frati sau verisori cu care va jucati sau erati doar dvs. cu parintii... Ati crescut la "tara" sau la oras? Poate ati fost crescut de parinti sau poate de bunici... Ce fel de jucarii aveati?  Ma intreb... oare cam cat timp din zi petreceati in preajma unui adult din familie? Oare pe o vreme ca aceasta, friguroasa si plina de zapada, ce faceati?.... Care sunt cele mai frumoase amintiri ale dvs. de cand erati copii? Sunt ele asociate de obiecte sau de momente....?

Iar acum va invit sa va ganditi la copiii dvs., cei pe care ii aveti sau cei pe care intentionati sa-i aveti intr-o buna zi. Copiii invata prin imitatie si prin exemplu... Oare au copiii din ziua de azi timp sa preia exemplul si modelul parintilor lor?

Ceea ce stiu si vad este ca parintii (de cele mai multe ori, iar aceasta paranteza este facuta pentru o parte dintre copiii din centrele de plasament) isi iubesc copiii si isi doresc tot ceea ce este mai bun pentru ei. Si pentru asta merg la serviciu de luni pana vineri, uneori si sambata de la 9 dimineata pana la 7 seara. Ca sa le poata oferi copiilor tot ceea ce si-ar putea dori.
Dar.... asa cum imi spunea o mamica, copilul este primul care incepe programul si ultimul care termina....  
Iar uneori, nu foarte des, recunosc, atunci cand intreb unii parinti daca au facut tema pentru logopedie imi spun ca nu au avut timp..
Cred ca este greu, dar ma intreb, oare ar putea exista o varianta in care sa se intample lucrurile putin altfel?... Oare ar fi/am fi mai fericiti?....

De asemenea, unii parinti se tem sa-si "certe" copilul, pentru ca il iubesc, iar daca il iubesc nu trebuie sa-l certe... In urma cu  ceva timp am fost la Conferinta Fundatiei Estuar, unde se vorbea despre sanatatea mintala. Principala idee cu care eu am plecat de acolo a fost cea transmisa de Dr. Silvia Trandafir, medic psihiatru Spitalul Al. Obredgia cum ca obligatia/responsabilitatea familiei este de  a-i oferi copilului atat AFECTIV cat si ETIC pentru a-l pregati de viata. Dar cercetarile arata ca in ultimul timp familiile din tara noastra tind sa-i ofere copilului doar afectiv, fara etic, adica fara reguli, fara structura, fara siguranta ceea ce creste riscul acelui copil de a ajunge sau a se indrepta catre o boala psihica...

Ceea ce incerc sa spun este ca nu cred ca este suficient sa ne intrebam ce este cu copiii din ziua de azi... Este foarte bine ca facem asta, dar va invit sa facem exercitiul de a ne gandi ca noi, adultii din jurul lor, parintii, educatorii, oamenii de pe strada, noi toti suntem modele pentru ei... Cum si ce putem noi sa facem pentru a nu ne mai intreba de ce sunt copiii asa si  pentru a putea sa exclamam "Ce faini sunt copiii in ziua de azi!!"?