vineri, 14 decembrie 2018

Cum abordam tipetele copiilor

De curand, discutam cu o prietena despre al ei pitic (2 ani si un pic) care tipa. Am incercat sa ne dam seama de unde a "invatat" sa tipe, asa ca am luat variantele la rand: de la gradi - nu, de la alti copii  -nu... Intr-un final, am descoperit ca piciul a inteles ca atunci cand tipa, pentru a "scapa" de tipat , adultii fac imediat ceea  ce el doreste. Tipatul era o varianta sigura! :)

Asa ca am inceput sa ne gandim in ce varianta i-ar putea transmite ca "vremea tipetelor" a trecut. Ne-am gandit la Marea carte a emotiilor. Aceasta carte are povesti scurte despre emotii, stari, printre care o poveste despre un catelus calm si una despre un copil zgomotos. Dar, am ajuns la concluzia ca s-ar putea sa fie un pic cam mic si sa nu aiba rabdare sa asculte povestile pentru a ajunge mesajul la el...


Asa ca ne-am mai gandit si am hotarat sa incercam poeziile din carticica "Stiu sa ma comport frumos". Aceasta carte are pe o pagina o poezie scurta despre o situatie in care un animal nu se comporta frumos/adecvat si pe pagina urmatoare o poezie in care animalul si-a schimbat comportamentul. Atunci cand ii cititi poeziile copilului, in functie de varsta si de imaginatie, puteti sa va ganditi oare cum a invatat animalul sa face ce e corect sau doar sa cititi poeziile. 


 Tinandu-l in brate, mamica i-a citit  poezia. Iar cand a terminat de citit, a inceput sa strige tare la urechea lui: BEEEE, BEEEE, BEEEE!!!! In acel moment copilul si-a dus mainile la urechi. 

Apoi, mamica a continuat sa citeasca vorbind normal. 

Dupa care a citit alte poezii din carte. Mai tarziu, la culcare, copilul a intrebat-o pe mama:
- Mami, cum striga mielul? Tare? BEE, BEE... :)

Iar in zilele urmatoare a continuat sa aminteasca de mielul care striga tare. In momentele in care a mai tipat, mami i-a spus ca o dor urechile ca pe surioare, iar copilul a reglat volumul. :)

Mai simplu decat ne-am fi putut imagina! :)

miercuri, 28 noiembrie 2018

Ursuletul si emotiile lui

Astazi am mers in vizita la un pitic de 3 ani . Si cum imi este dor sa ma joc cu copii mai maricei decat al meu, mi-am luat la mine cateva jocuri de la Jucarii Vorbarete. Imi propusesem sa ne jucam despre gradinita, dar cand am mers in camera de joaca, am sesizat ca piticul era suparat... In mod cert nu putem deschide subiectul gradinita fara a face ceva cu supararea. Asa ca i-am prezentat fisa de la jocul Ursuletul si emotiile lui. La inceput s-a uitat putin nedumerit la fisa.... parca ii lipsea ceva. Apoi si-a dat seama ca ii lipsesc ochii si gura si voia sa le gaseasca. Se astepta sa gaseasca elemente separate, asa ca a fost surprins cand a primit o imagine cu un cap de ursulet intreg :).

Fireste ca prima imagine pe care a primit-o a fost cea cu ursuletul suparat si am incercat sa ne dam seama cum a ajuns el sa fie suparat. Eu speram ca piticul va accesa supararea lui de mai devreme, dar el a mers pe imaginatie si s-a gandit ca ursuletul este suparat pentru ca s-a lovit. Ne-am gandit impreuna cum am putea sa-l ajutam sa ii fie mai usor cu supararea lui si am ajuns la concluzia ca il putem mangaia si ii putem pune un plasture imaginar :). Dupa ce am facut aceste lucruri, copilul a hotarat ca ursuletul nu mai este suparat, ci este vesel, asa ca am cautat fata vesela a ursului si am schimbat-o. Intre timp si copilul a devenit vesel, dar si curios sa vada ce alte fete mai poate avea ursul.

Am continuat jocul numind fiecare emotie, imaginandu-ne ce ar fi putut sa o provoace, respectiv ce ar putea face pentru a reveni la starea de veselie. In final, dupa ce am vazut toate emotiile, i-am aratat cartonasele cu situatii. A fost tare simpatic cand le-a descoperit:


- "Uite, nu e nervos pentru ca i-a luat jucaria! E nervos pentru ca a rasturnat borcanul cu miere!"

Ceea ce mi-a placut in mod deosebit, a fost ca dupa ce am terminat jocul, la scurt timp copilul a inceput sa ne sperie. Initial venea in fata nostra si era previzibil, asa ca i-am explicat ca pentru a te speria trebuie sa nu te astepti. A mai stat putin si apoi m-a speriat din spate si chiar nu ma asteptam! Iar el chiar a inteles ce inseamna sa sperii si sa te sperii! :)

duminică, 11 noiembrie 2018

Gimnastica fonoarticulatorie in imagini

Gimnastica fonoarticulatorie in imagini de la Jucarii Vorbarete este un joc pe care il cunosc si il folosesc de cand a aparut. Imi place pentru ca iti da idei de cum te poti juca cu copilul si iti explica foarte clar ce ai de facut!
In activitatea logopedica, cu copiii in cabinet, dupa ce invata sa faca ca diferitele animale, ma folosesc de acest joc ca prompt. De exemplu, pentru un copil cu care lucrez sa spuna "S" cu limbuta in gurita, ii propun sa zambim ca zebra, apoi sa suflam incet sunetul "SSS" prelung.

Dar saptamana aceasta mi-am propus sa testez acest joc impreuna cu piticul meu de 6 luni si jumatate. Asa ca, am scos imaginile si am inceput sa ne jucam. Si chiar  ne-am jucat! :)
Mai exact, i-am aratat imaginile de la distanta; pentru ca altfel ar fi ajuns molfaite :). I-am numit animalul din imagine vorbind normal, apoi pe silabe, apoi cantat (caine, cai-ne, caiiineeee). Apoi, la animalele la care as fi putut imita o onomatopee am facut acest lucru jucand-ma, prefacandu-ma ca sunt animalul respectiv. In final, am facut si activitatea de gimnastica din imagine. Acolo unde activitatea mi-a permis, am facut-o pe el. De exemplu, m-am prefacut ca sunt un catel care maraie pe burtica lui si rezultatul a fost un mare hohot de ras. De fapt, au fost mai multe hohote de ras! :)

Pe langa faptul in sine ca ne-am distrat de fiecare data cand ne-am jucat,  m-a bucurat faptul ca astazi, cand am scos cartonasele, a inceput sa zambeasca de cum le-a vazut. Nu stiu daca pentru ca sunt ele frumos colorate si atragatoare sau pentru ca stia ce urmeaza sa facem! Dar eu oricum m-am bucurat! :)

 A, si sa nu uitam sa mentionam, pot fi folosite in masina, la drum. Astazi asa le-am folosit. :)

duminică, 4 noiembrie 2018

Povestile Cristinei

Saptamana trecuta am descoperit cite-ul Povestile Cristinei in Comunitatea de Facebook Ce le citim copiilor. Mi-a atras atentia faptul ca pe cite sunt povesti audio. Imi doream  de ceva timp sa gasesc povesti pe care sa i le pun piticului meu sa le asculte. Am incercat la Pick-Up, dar placile pe care le am sunt un pic cam vechi si zgariate si nu se aud chiar bine.
Asa ca, in momentul in care am aflat ca am putea asculta povesti audio, am fost mai mult decat incantata sa aflu despre ce este vorba. Dar trebuie sa recunosc ca am fost surprisa intr-un mod foarte placut! Stiam ca sunt povesti, dar nu povesti terapeutice care sa atinga o mare parte dintre problemele copiilor din zilele noatre, probleme care din punctul meu de vedere sunt foarte importante: timpul petrecut cu tableta/telefonul, exprimarea emotionala, lenea, beneficiile cititului...

As vrea sa pot spune ca o poveste mi-a placut mai mult decat celelalte, dar sincer, toate mi-au placut foarte mult! Pot spune ca la Povestea lui Țup si la Și băieții plâng am plans si eu. Am mai scapat cate o lacrima si la alte povesti, dar la acestea am plans... Si inca nu le-am ascultat pe toate...


Poate va intrebati de ce as vrea sa-i pun unui copil atat de mic sa asculte povesti. E simplu! In momentul in care asculta povesti in aceasta maniera pe langa faptul ca aude un text povestit frumos, clar, cu pauze, cu dictie, din care ii va fi mai usor sa preia  limbajul, aude si onomatopee, aude voci diferite. Invata sa fie atent la ceea ce aude. Da! Chiar are momente cand vezi pe fatuca lui ca este atent, ca se indreapta in directia sunetului. Si bineinteles, povestile audio nu au imagine, asa ca se poate juca in continuare cu jucariile, fara sa fie absorbit de imagine (ca la televizor).

Povestile Cristinei pe mine m-au cucerit!
PS. Autorii au si carti scrise: ”Țup, salvatoarea iernii”, ”O iarna de povesti” si altele pe care le puteti citi dvs copiilor sau le pot citi singuri daca au ajuns la aceasta etapa!

sâmbătă, 3 noiembrie 2018

45 de jocuri pentru dezvoltarea vorbirii

La începutul acestei săptămâni am intrat în posesia ultimului joc de la Jucării Vorbarete: "45 de jocuri pentru dezvoltarea vorbirii". 


Din punctul meu de vedere, pentru mine, nu exista un moment mai bun în care sa fie gata acest joc! Este momentul în care ma pot juca și pot "experimenta" cu propriul meu copil! Asa ca, de cum l-am primit, am început sa citesc și sa ma gândesc când și ce as putea aplica. Copilul meu are acum 6 luni si jumatate, o vârstă la care se pot aplica o grămadă de jocuri. O parte dintre ele noi deja le realizam, asa ca am ales sa ne îmbogățim ritualul de seara. În acest sens, de la începutul săptămânii, înainte de adormire, ne jucam cu lanterna. 
Și ne distram maxim amândoi! Ceea ce mi-a plăcut foarte mult, a fost ca după ce ne-am jucat seara, ziua am sesizat ca urmărește cu o rapiditate mai mare oamenii din jurul lui. 



De asemenea, mi-a plăcut și i-a plăcut sa vorbesc pe obrazul lui și, o fi coincidenta, deși nu cred, săptămâna aceasta a început sa spună "mama", "baba" și sa zibreze putin buzele. :) iar când zic ca i-a plăcut și lui este pentru ca acum vine singur cu obrazul la buzele mele sau vine cu guriță la obrazul meu și vorbește el :). 

Mai este un lucru care mie mi-a atras atenția și mi-a plăcut : în desenele jocului, mămică este îmbrăcată și cu fusta și cu rochie.. Atunci când "bebelucesti", cred ca te îmbraci cât mai comod (sau eu asta făceam), dar o fusta și un toc îți dau o alta stare de spirit. Asa ca săptămâna aceasta am fost la piata în tocuri. :) 

Îmi mai place ca jocurile pot fi făcute de la nașterea copilului pana când își dezvolta bine vorbirea și de asemenea pot fi utile părinților copiilor cu nevoi speciale. Adică, dacă părinții copiilor cu nevoi speciale ar realiza aceste jocuri, recuperarea lor ar fi mult mai rapida! 

În concluzie, ma declar un fan al acestui joc și va invit sa îl testați cu copiii dvs! 

Spor la joaca și.... la vorba! :) 

joi, 12 iulie 2018

Cu ce se potriveste gaina?

Lucrand programul de asocieri cu un copil, colega mea il intreaba:

- Cu ce se potriveste gaina? si se astepta sa primeasca un raspuns clasic - cu ouale/cocosul...
- Cu tati! raspunde copilul.
- De ce?
- Pentru ca amandoi au oua! :)

duminică, 3 ianuarie 2016

Irina Bădeancă, logoped in Focșani. ”V-ati mutat aici de tot?”

        In urma cu 8-9 luni anuntam ca am hotarat sa parasesc Bucurestiul, orasul in care am invat, am muncit, m-am jucat, am trait si m-am bucurat de oameni frumosi in ultimii aproape 10 ani. Da, a fost o miscare curajoasa si da, a presupus niste munca. Atat in ceea ce priveste un sfarsit, cat si in ceea ce priveste un nou inceput. Dar, da, incurajez toti specialistii care considera ca au invatat suficient intr-un oras mare si se gandesc sa se mute intr-un oras mai mic, sa faca pasul acesta daca asta este ceea ce-si doresc.

Sunt in Focsani de 6 luni si am inceput sa lucrez din prima zi in care m-am mutat. Recunosc, s-ar putea sa aiba si Universul ceva de a face aici, asa cum spunea o buna prietena de-a mea. :) 
Deci, pentru cei care au nevoie de un pic de curaj sau de idei, am inceput prin a lucra in colaborare cu CADI Eleutheria in proiectul Link la primul job, pe un post de consilier de orientare profesionala pentru elevi de cls. a XI-a si a XII-a. A fost un proiect fain, in care am intalnit oameni frumosi si dedicati muncii si obiectivelor lor. Proiectul m-a ajutat/fortat sa ies din casa si sa cunosc orasul si oamenii :) De asemenea, am descoperit o alta fata a adolescentilor! Si sunt recunoscatoare pentru asta!

Apoi, am  facut evaluari logopedice gratuite in cadrul Bibliotecii Judetene "Duliu Zamfirescu", sectia pentru copii, si impreuna cu colega mea Cătălina Cristoiu am organizat Clubul de Joc si Joaca pe perioada vacantei, in Biblioteca. 

In scurt timp am inceput sa-mi desfasor activitatea la cabinet. 
Catre finalul anului, draga mea, Irina Mărăcineanu, medic psihiatru a venit in Focșani si a dat startul primei sesiuni de evaluari medicale psihiatrice pentru copii. Urmatoarea sesiune va fi anul acesta, in februarie, si doamna doctor va continua sa vina periodic pentru evaluari si consultatii. 

Undeva pe acest drum, colega mea, medic ortodont  din Bucuresti, Carmen Coman,

 mi-a recomandat-o pe colega sa, Dr. Anca Nedelcu in al carei cabinet m-am simtit aproape ca intr-o gradinita.  

Tot in aceste 6 luni am mai facut ceva. Am participat ca psiholog in Tabara pentru copii hipoacuzici organizata de Asociatia Audiologos, unde am facut activitati cu copiii, dar cel mai important, am avut sesiuni de discutii cu parintii.... care au fost minunate si pline de emotie!
 
Am tinut cursuri de dezvoltare personala pentru persoanele care lucreaza cu copii cu dizabilitati in Craiova si in Constanta. Cursuri care vor continua si in acest an.
.... Deci, da, m-am mutat aici de tot! Si da, am continuat sa fac ceea ce imi place: sa conectez oameni, sa lucrez cu copii si sa fac grupuri de dezvoltare persoala/cursuri. Deci da, se poate! Este nevoie de specialisti peste tot!

Si cu aceasta ocazie, as vrea sa multumesc tuturor oamenilor din jurul meu, pentru ca fiecare in parte au pus, pun si vor pune cate o caramiduta la ceea ce sunt si ceea ce am de dat mai depate. Fie ca sunteti parinti, copii, colegi, prieteni, oameni dragi si, nu in ultimul rand, propria mea familie! De la fiecare am invatat cate ceva, ceva ce transmit mai departe catre altcineva care are nevoie "aici si acum!". 

Mulțumesc oameni dragi!