Fireste ca prima imagine pe care a primit-o a fost cea cu ursuletul suparat si am incercat sa ne dam seama cum a ajuns el sa fie suparat. Eu speram ca piticul va accesa supararea lui de mai devreme, dar el a mers pe imaginatie si s-a gandit ca ursuletul este suparat pentru ca s-a lovit. Ne-am gandit impreuna cum am putea sa-l ajutam sa ii fie mai usor cu supararea lui si am ajuns la concluzia ca il putem mangaia si ii putem pune un plasture imaginar :). Dupa ce am facut aceste lucruri, copilul a hotarat ca ursuletul nu mai este suparat, ci este vesel, asa ca am cautat fata vesela a ursului si am schimbat-o. Intre timp si copilul a devenit vesel, dar si curios sa vada ce alte fete mai poate avea ursul.
Am continuat jocul numind fiecare emotie, imaginandu-ne ce ar fi putut sa o provoace, respectiv ce ar putea face pentru a reveni la starea de veselie. In final, dupa ce am vazut toate emotiile, i-am aratat cartonasele cu situatii. A fost tare simpatic cand le-a descoperit:
- "Uite, nu e nervos pentru ca i-a luat jucaria! E nervos pentru ca a rasturnat borcanul cu miere!"
Ceea ce mi-a placut in mod deosebit, a fost ca dupa ce am terminat jocul, la scurt timp copilul a inceput sa ne sperie. Initial venea in fata nostra si era previzibil, asa ca i-am explicat ca pentru a te speria trebuie sa nu te astepti. A mai stat putin si apoi m-a speriat din spate si chiar nu ma asteptam! Iar el chiar a inteles ce inseamna sa sperii si sa te sperii! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu