Touché, Pussy Cat!

Lucrez cu un copil caruia ii este dificil sa pronunte anumite cuvinte cum ar fi: etcetera, jandarmerie, intrajutora... si fiindu-i dificil sa le pronunte corect le si scrie incorect. La ultima sedinta a repetat dupa mine un cuvant, l-a scris corect, apoi eu am intrebat:
Eu: "Mai spui o data?"
Copilul: "Nu"
Eu: "Mai reteta-l o data, te rog."
Copilul: "Tu m-ai intrebat si eu am spus NU."
Touché, Pussy Cat!

Evident am trecut la urmatorul cuvant.

Jucarii de inceput

Intrucat de curand mi s-a solicitat sa fac o lista cu jucarii pentru un copil mic, respectiv un copil la inceputul terapiei, voi pune lista si aici, in speranta ca va fi de folos cuiva.
Inele de pus pe cilindru

Puzzle 2 piese ferma
Puzzle 2 piese asocieri

Plansa cu siret de snuruit
Incastru ferma

http://casaretro.com/product_info.php/info/p11189_Asocieri-puzzle---mancare.html

Cuburi pentru construit
Incastru forme geometrice
Ciocan si cilindri
Incastru - ursi de imbracat
tren ikea

Minge
Plastilina si forme de modelat
Margele si siret
Picioroange

Fructe si legume de taiat

Spor la jucat!

"Urechi și mustăți"

In urma cu ceva timp am incercat sa invat un copil sa joace "X si 0". Intrucat "X" si "0" nu reprezentau nimic pentru el, a stat cateva secunde sa vada ce desenez pe foaie, apoi mi-a spus ca nu vrea sa se joce. Am incercat sa revin la joc, dar fara succes.

Saptamana aceasta, incercad sa gasesec lucruri noi pe care sa le invatam impreuna, mi-am amintit de "esecul" jocului respectiv. Si tot gandindu-ma am realizat ca din punctul meu de vedere este important sa invete regulile jocului si nu neaparat prezentarea lui, iar din punctul de vedere al copilului este exact invers: importanta este prezentarea si nu neaparat ce urmeza sa invete.

Astfel jocul "X si 0" s-a transformat in "Urechi si mustati", intrucat copilul este atras de orice care are legatura cu animale. Si ghiciti cine a castigat!

Formularea neclara a asteptarilor

Un copil a primit o jucarie noua. A inceput sa topaie prin casa si sa strige: "AA-AA-AA-AA!". I-am luat jucaria din mana si a spus "Nu mai spun AAA". I-am dat-o inapoi, s-a uitat cateva secunde la mine si a inceput sa strige:"UU-UU-UU!"

"Tăm pe taun"

Astazi a fost una dintre cele mai frumoase zile din viata mea de logoped.

Azi dimineata am intrat intr-o sala de clasa pentru a lua primul copil sa lucram.

Copilul 1:
O fetita care pana la acest moment accepta sa vina la logopedie, dar nu si-a exprimat niciodata dorinta de a fi prima, m-a luat de mana, a spus "Vreau sa vin cu tine" (ca raspuns intrebarilor mele) si nu mi-a dat drumul decat cand am ajuns in cabinet.

Copilul 2:
Dupa ce am intrat impreuna in cabinet, l-am intrebat daca vrea sa stam pe covor. Mi-a raspuns scurt: "NU". Am fost uimita intrucat pe covor de obicei ne jucam, iar la masa lucram. L-am intrebat unde vrea sa stam si a raspuns putin mai lung:"Tăm pe taun." Apoi a stat pe scaun si a incercat cat de bine a putut si cu toata rabdarea posibila sa pronunte corect sunetul "S".
Atunci cand pronuta "S" in cuvinte se aude "T", iar in silabe directe si indirecte se aude "ST". Pentru a ajuta limba sa nu se miste mai mult decat are nevoie am folosit o spatula. Copilul a aceeptat spatula in gurita lui si a exersat cat de mult a putut, iar dupa ce a emis "S" de mai multe ori corect a cerut sa ne jucam cu lego.

Copilul 3:
O alta fetita a insistat sa invete sa faca baloane de sapun si a reusit. In momentul in care sufla aerul tinea dintii strasi, iar astfel aerul iesea printre dinti. Am exemplificat pozitia buzelor atunci cand da un pupic, apoi cand emite sunetul "U", apoi a inspirat aer pe nas si a expirat pe gurita, facand multe baloane de sapun si s-a bucurat enorm.

Copilul 4:
In urma cu o saptamana mi s-a solicitat sa-i fac o evaluare. Incercand sa-mi dau seama care este dificultatea ei, fetita mi-a spus: "Eu nu pot sa spun un cuvant"
Eu:"Ce cuvant?"
Copilul:"Ten."
Eu:"Ten?"
Copilul:"Nu, ten."
Eu:"Adica tren?"
Copilul:"Da, ten."
Apoi am observat ca putea spune "R" izolat, dar nu si in toate cuvintele.
Astazi timp de 40 de minute a incercat din rasputeri sa simta de fiecare data cand spunea un cuvant vibratia lui "R" sub barba, iar la sfarsitul sedintei a intrat in bucataria gradinitei si a spus: "Pot sa spun TREN".

Asta da zi frumoasa!

Tentativa de emitere a sunetului "R"

Printre exercitiile de emitere a sunetului "R" se enumara:
1. Tropaitul calului - plescaind limba de cerul gurii
2. Motorasul - cu degetul pe buza de jos in timp ce suflam aer
- vibrarea buzelor scotand aer
- vibrarea buzelor cu limba intre ele
3. Pozitionarea varfului limbii - pe cerul gurii
- pe buza de sus, avand gura deschisa
4. Scoaterea si bagarea limbii in gura foarte repede - pisica bea lapte
5. Repetarea rapida, de mai multe ori a consoanelor "T", "D"
6. Repetarea dupa parinte/terapeut a silabelor "bra, bre, bri, bro, bru.."; copilul avand o mana sub barba parintelui pentru a simti vibratia, iar parintele miscand usor mana sub barbia copilului pentru a stimula vibrarea.

Lucrand cu un copil care refuza de obicei sa lucreze daca motivatia nu este suficient de puternica, dar care in acelasi timp negociaza foarte mult pentru a-si primi recompensa pentru foarte putin efort depus, eu ii solicitam:
Eu:"Spune: tdtdtdtd"
El:"td"
Eu:"Mai spune: tdtdtd"
El:"td. Da-mi o carte (care trebuia sa contina un animal)"
Eu:"Spui de mai multe ori si iti dau. Uite: tdtdtd" Si asteptam sa repete...
El:"Mie imi plac pestii!" zambind si asteptand reactia pentru ca nu a facut ce ii solicitasem. Evident hohote de ras.

Concluzia: a invatat cum sa ignore adultii intr-un mod simpatic. Dar asta nu inseamna ca a scapat. :)

Mai spune o data

Astazi vorbeam cu bona unui copil, el fiind de fata, dar in teorie fiind neatent la discutia noastra.
Eu: "Stii ca aseara si-a facut temele cu mami... si a scris foarte frumos pentru ca este destept..."
Copilul: "Mai spune o data."
Eu: "Ce anume?"
Copilul: "Ca sunt destept."

Ghid de bază pentru părinţi pentru a îmbunătăţi sentimentele faţă de sine ale copilului lor

In urma cu putin timp am avut concediu. Intrucat nu am lucrat cu copii am citit despre copii si simt nevoia sa impartasesc cate ceva:

1.Ascultă, recunoaşte şi acceptă sentimentele copilului.

2.Tratează-l cu respect, acceptă-l aşa cum este.

3.Laudă-l pentru ceva anume, punctat.

4.Fii cinstit cu el.

5.Utilizează mesaje cu “EU” decât mesaje cu “TU”. De ex: “Eu sunt deranjat de zgomotul casetofonului tău” decât “Tu eşti aşa de zgomotos”.

6.Fii specific în critici, mai degrabă decât să spui “Tu întodeauna…” sau “Tu niciodată…”

7.Aşa cum el are nevoie de consecvenţă, reguli şi control, el are nevoie urgent de spaţiu în viaţa sa pentru a învăţa cum să-şi conducă viaţa. Dă-i responsabilităţi, independenţă şi libertatea de a face alegeri.

8.Implică-l în rezolvarea de probleme, luarea de decizii relativ la propia lui viaţă. Respectă-i sentimentele, nevoile, sugestiile, dorinţele.

9.Permite-i să experimenteze, să-şi urmeze propiile interese, să fie creativ sau nu.

10.Aminteşte-ţi unicul principiu: El este minunat şi unic în propia sa unicitate.

11.Fii un bun model- gândeşte bine despre tine însuţi, fă lucruri pentru tine însuţi.

12.Realizează că este bine să se aprecieze pe sine.

13.Ia-l în serios, acceptă!
(Elena Vladislav)

Putin mai mult...

De 5 ani lucrez cu copii... In tot acest timp am lucrat cu copii de diferite varste si cu diferite dificultati, dar niciodata pana azi nu m-am simtit atat de incapabila de a ajuta cu ceva.
Astazi am inteles putin mai mult din ceea ce simte un parinte (indraznesc sa cred) si probabil motivele pentru care uneori parintilor le este foarte greu sa urmeze directiile mele (de a lasa copilul sa se imbrace/manance/vorbeasca... singur).
Pe langa terapie ABA, logopedie, psihoterapie ma ocup si cu babysitting-ul pentru un copil minunat. Copil care astazi s-a intamplat sa faca febra, sa planga, sa-i creasca febra si sa nu stiu ce sa-i fac astfel incat sa se linisteasca, respectiv cum sa-l ajut in contextul real de boala/raceala. Sentimentul a fost acela de ce pot sa-ti fac/dau/iau/aduc etc. pentru a te ajuta, pentru a-ti fi bine.
Imi imaginez (daca gresesc spuneti-mi, va rog) ca acesta este si sentimentul parintilor care au un copil cu probleme, dar la o intensitate mult mai mare...
Cu toate acestea sau poate cu atat mai mult acum, dupa ce am trecut prin partea de fac orice numai sa te simti mai bine, incurajez ca acest orice pentru copiii cu autism, down... sa nu fie fac lucrurile in locul tau; ci te ajut, te invat, te sustin, dar nu fac eu pentru tine, pentru ca fac orice pentru tine... Asta pentru ca aici stiu cum pot sa ajut... Dar acum inteleg putin mai bine ca este mai greu decat m-as fi asteptat eu...

Diferenta de perceptie...

In prezent lucrez cu copii de la aproape 3 ani pana pe la 9 ani... Uneori trecand de la un copil la altul uit ca exista o diferenta intre realitatile lor si modul de a percepe lucrurile. Astfel, azi, trecand de la un copil de 3 ani care spune foarte des ca este "mare ca tati" la unul de 7 ani ii spun: "Uite acum poti face asta pentru ca esti mare ca tati!", iar copilul ma aduce brusc cu picioarele pe pamant: "Aproape!"

Este un bebe!

Uitandu-ne pe cateva imagini eu si o fetita de clasa a 2-a:
Eu:"Ce vezi in imaginea aceasta?"
Fetita: "In imaginea aceasta este un bebe..."
Eu: "Cum sa fie un bebe?"
Fetita: "Cat de mare este un bebe?"
Eu ii arat cu mainile aproximativ 20 de centimetri. Fetita pune imaginea intre mainile mele, care evident era mai mica de atat si spune victorioasa:
"VEZI, ESTE UN BEBE!"

De-a masina

Un copil de aproape 3 ani:
Copilul: "Eu sunt masina si merg repede."
Pentru a ma asigura ca nu aleaga departe i-am spus si mai repede: "Rosu!"- a mai facut 2 pasi si s-a oprit. Apoi i-am spus "Verde" si a fugit din nou. La cateva secunde am spus din nou "Rosu", iar el si-a dat verdele; a mai alergat putin, s-a impiedicat si a cazut. S-a ridicat, s-a uitat la mine si a spus zambind: "Am facut accident!" :)

Prezentarea testui RAVEN pentru un copil

Cu cateva zile inainte:
Copilul: "Vreau sa-i pacalesc pe toti ca eu am vazut-o pe zana."

Prezentarea testului:

Eu: "Tu stii ca exista zane?"
Copilul: "Da!"
Eu: "Dar stii ca nu toate zanele sunt mari si ca exista si zane mici?"
Copilul: "Da..."
Eu: "Uite, o zana mica, care stia ca eu ma intalneam azi cu tine, m-a rugat sa iti cer ajutorul. Ea a decupat niste covorase, dar fiind multe le-a amestecat si acum nu mai stie cum sa le puna la loc. Crezi ca o poti ajuta tu?"
Copilul: "Da, o ajut!...Dar poti sa-i faci tu o poza zanei?"

Copiii au nevoie de raspunsuri, fie ele reale sau imaginare. Ca si noi, adultii, de altfel. In permanenta exista un "DE CE" si nu sunt dispusi sa faca ceva pana cand nu inteleg "DE CE". Dar daca inteleg, iar "DE CE-ul" este si motivant pentru ei sunt mai mult decat dispusi sa faca ceea ce li se cere.

Ai uitat o literă!

Facandu-i o evaluare unui copil i-am aratat mai multe litere pt a vedea pe care le recunoaste. Am stabilit ca la cele pe care nu le recunoaste sa spuna Nu stiu. Intrucat le aveam in dublu exemplar l-am intrebat de 2 ori pentru a verifica si timpul de mentinere. Prima reactia: "Mi-ai mai aratat-o pe asta!"

Dupa ce am terminat toate literele mi-a spus ca mai am sa-l intreb. Eu am facut ochii mari intrucat punga mea cu litere se golise.
Copilul: "Lasa-ma sa ti-o arat:Ă".

Spre rusinea mea eu nu sesizasem ca nu luasem toate literele la mine..

Uneori nu poti duce la bun sfarsit ceea ce ai inceput...

In urma cu un an am fost intrebata daca pot sa lucrez cu un adult afazic, afazie provenita in urma unui accident vascular cerebral. Desi intreaga mea experienta pana la acel moment se invartea in jurul copiilor (autism, agenezie de corp calos, dislalie...), am acceptat considerand ca teoria o stiu, deci nu aveam cum sa dau gres.

La prima sedinta s-a uitat la mine, iar prin ochii lui a ajuns mesajul care nu putea fi pus in cuvinte: "Cum vrei tu sa ma ajuti pe mine? Tu esti un copil! Ce stii tu?". Ce puteam sa raspund? Sa-i povestesc despre realizarile mele de pana atunci, sa-i spun ca eu am incredere in fortele mele... Aceste lucruri erau importante pentru mine. Pentru el eram doar un copil putin mai mare decat copiii lui... Sau cel putin, asta imi maginam ca transmiteau ochii lui.

Am mers acasa cu o multitudine de ganduri, de intrebari, de ipoteze, de planuri, de idei... Am adormit si... am visat. Am visat ca intelegeam tot ce se intampla in jurul meu, eram total constienta, dar nu puteam sa ma misc si nu puteam sa vorbesc. Nu puteam transmite nimic. Absolut nimic! Si m-am trezit inspaimantata.

A doua zi, am mers din nou la el, iar el ma astepta intins in pat. Mesajul de azi era "Nu vreau sa ma ridic, lasa-ma in pace!" Drept raspuns i-am povestit visul meu. I-am spus cum eu am experimentat intr-un vis, poate pentru cateva secunde, ceea ce el traieste in fiecare zi. I-am spus ca mi-a fost enorm de greu in vis si a fost doar un vis. I-am explicat ca nu am de gand sa renunt, nu dupa ce am "trait" si eu ce traieste si ca sunt acolo pentru a munci impreuna.

S-au uitat fix la mine in tot timpul in care eu am spus ceea ce aveam de spus, apoi s-a ridicat si am mers impreuna la bucatarie (camera de lucru). Din acea zi am inceput sa lucram impreuna. Atunci mi-am imaginat ca vom lucra pana cand el va fi complet recuperat... Dar nu a fost asa. Dupa trei sferturi de an a inceput sa refuze sa lucreze. Se bucura sa ma vada, dar in momentul in care incepeam sa scot materialele de lucru se posomora, voia sa plece, “spunea” ca nu vrea. Am hotarat sa luam o pauza.

Intre timp au mai trecut cateva luni. Am vorbit la telefon si ne-am bucurat sa ne auzim vocile, dar atat. Nu mai este dispus sa lucreze cu mine, nu cred va mai fi...

Am inteles ca nu tot ceea ce incep reusesc intotdeauna sa termin, si ca este important sa fac tot ceea ce pot face in timpul pe care il am...

Meseria de ...Dumnezeu

Discutand despre meserii: "Ce meserie are omul acesta?"
Copilul: "Dumnezeu"
Eu: "De ce crezi ca este Dumnezeu?"
Copilul: "Pentru ca are oi."

Discutie intre copii

Trei copii in parc,doi baieti si o fata, la 8, maxim 10 ani, dandu-se in leagan, discutau intre ei:
"Omule, nu te mai stresa atat! Stai si tu calma cand te cearta, gandeste-te ca are si ea multe pe cap (mama) si viata asta este scurta asa ca trebuie sa te bucuri de ea."....

Daca nu le-as fi vazut trupusoarele de copii as fi putut paria pe orice ca este o discutie cel putin intre doi adolescenti, daca nu chiar doi adulti. Si inca ma mai intreb: O fi bine, o fi rau?...

Ce inseamna "nefericit"?

Saptamana aceasta am aplicat Testul Familiei unui copil in varsta de 6 ani.
Intreband cine ar ramane acasa daca familia ar merge intr-o excursie si un membru nu ar avea loc in masina, raspunsul a venit promt si sigur: "Mai iau inca o masina!"

Apoi l-am intrebat daca stie ce inseamna nefericit si continuand sa deseneze a raspuns: "Nefericit este cel care ramane acasa si nu merge in excursie." Nici eu nu as fi explicat mai bine!

De ce?

Saptamana asta am fost intrebata de ce fac ceea ce fac? De ce lucrez cu copii, care este motivatia mea. Am stat cateva secunde si mi-am amintit cum primul copil cu autism cu care am lucrat, venind in vizita m-a intrebat zambind: "Mai stii Irina, acolo sus era camera noastra?"... Rezultatele sunt motivatia mea. De la rezultatele care par a fi marunte: un cuvant nou, o  motricitate mai buna, un contact vizual in plus, pana la rezultatele mari: mers la gradi, mers la scoala... Rezultatele dar si feedback-ul parintilor. Astazi am citit un astfel de feedback, iar bateriile mele sunt incarcate la capacitate maxima.
http://www.autisminfantil.ro/2012/03/recuperarea-lui-mihai-s/

Negociere, negociere, negociere...

Solutiile pentru problemele copiilor pot sau nu sa fie logice, realizabile, rationale. Ele se pot regasi in joc sau in realitate. Important este sa gasim o explicatie, o solutie, o justificare concreta sau metaforica:

Negociere 1:
Copilul: Vreau sa merge pe strada!
Eu: Nu putem merge pe strada, pentru ca pe strada merg masinile.
Copilul: Si noi suntem masini........ Brrrum, brrrrum!
Eu: (Razand): Ok, suntem masini (mergand in continuare pe trotoar) Brrrum, brrrrum!

Negociere 2:
Jucandu-ne cu un scaun, eu, un pitic, 2 catei de jucarie si un ursulet de plus: Copilul si jucariile se aseaza pe scaun, eu il las pe spate si ii plimb prin camera, prefacandu-ne ca scaunul este o masina... Las scaunul brusc pe spate, iar copilul ridica picioarele, fiind cat p`aci sa ma loveasca.
Eu: Cand te las pe spate, te rog sa ai grija la picioare, sa nu ma  lovesti.
Copilul: Vreau sa te lovesc!
Eu: Ok, poti face asta. Dar daca o sa ma lovesti, eu o sa ma speri si o sa dau drumul la scaun, iar tu o sa te lovesti. (O pereche de ochi mari indreptati inspre mine). Deci cum face? Ma lovesti?
Copilul: Nu te lovesc...

Negociere 3:
Copilul: Nu vreau sa ma spal pe dinti!
Eu: Nici o problema, dar daca nu te vei spala pe dinti vei ramane murdar. Iar suzeta nu va vrea sa vina la tine in gurita pentru ca ea este curata. Deci ce faci?
Copilul: Ma spal...

Negociere 4:
Copilul in baie: "Vreau sa-l iau" (dopul de la cada).
Eu: Bun, poti sa-l iei, dar stii ca tu dormi cu suzeta...
Copilul: Da...
Eu: Asa cum tu dormi cu suzeta, cada doarme cu dopul. Daca vrei dopul trebuie sa-i dai suzeta ta cazii. Vrei sa i-o dai?
Copilul: NU!
Eu: Si atunci ce facem?
Copilul: Mergem la nani (fara dop).

Negociere 5:
Copilul: Nu vreau pijamaua!
Eu: Bine. Vrei sa ne jucam de-a avionul?
Copilul: Da.
Eu: Ok, Avion cu motor...sa ma fac aviator... Aviatorii au un costum special. Hai sa te imbraci si tu in costumul de aviator (pijama).
Copilul: Mai vreau sa ma faci avion!

Ceea ce stiu eu stii si tu...Sau nu...

Mergand catre magazin vorbeam cu un copil despre ce cumpara fiecare, ...el Magura. Ajungem in magazin si incepe sa caute. Se uita atent la rafturi, de 2 ori, apoi se uita intrebator la mine. Ii sugerez sa-l intrebe pe vanzator daca are si il intreaba: AI? dupa care se uita din nou intrebator, neintelegand de ce vanzatorul nu-i raspunde.

Motivatiile copiilor...

Pentru a-i ajuta pe copii sa realizeze unele exercitii de miogimnastica folosesc putina ciocolata. Astfel, le pun crema de ciocolata pe buza de sus, pe buza de jos, respectiv in colturile gurii si ii sustin sa miste limba sus, jos, stanga, drapta pentru lua ciocolata.

Un copil a lipsit de la gradinita timp de 3 luni, iar dupa 3 luni primul lucru pe care l-a intrebat cand a intrat in cabinetul de logopedie a fost: "AI CIOCOLATA?"

Da, se poate!

Cu ceva timp in urma am inceput sa fac logopedie cu un copil de 10 ani care repeta imitativ cuvinte, dar foarte neclar si foarte trunchiat...
Discutand cu cineva, ma intreba care sunt sansele copilului respectiv sa vorbeasca ok, tinand cont de varsta inaintata, diagnostic... Azi, aceeasi persoana mi-a spus: "Am inteles ca a inceput X sa vorbeasca. Asa este?"
Da, asa este! Da, se poate! Chiar si la 10 ani. Important este sa nu renunti, sa nu-ti pierzi speranta, sa nu incezi sa lucrezi.

Elementele importante in lucrul cu acest copil le-au reprezentat miogimnastica, exercitiile de respiratie, dar si lucrul constant (in fiecare de zi).
De la momentul in care a inceput sa-si miste limba stanga/dreapta, sus/jos..., sa respire cu gurita inchisa (inspir/expir pe nas), sa sufle in baloane de sapun... pana la a spune cuvinte de 2, 3, 4 silabe a fost doar un pas.

Declaratiile unei adolescente cu autism...

Daca la noi in tara marturiile celor care au invins autismul sunt relativ putine: Radu Nedescu (12 ani), Andrei (10 ani) un alt Radu si fratele sau Robert din Brasov (13 ani), si inca un Radu din Constanta (14 ani) si poate nu le consideram suficiente pentru a avea incredere ca se poate, hai sa privim putin in afara.

Taylor Morris, o tanara cu autism in varsta de 17 ani, isi spune povestea in fata camerei. Ea povesteste despre "lumea noastra" si "lumea ei", despre modul in care actiunile repetitive mijlocesc trecerea de la una la cealalta, despre lipsa contactului vizual si castigarea acestuia, despre puterea recompensei dorite, in cazul ei leaganul, despre lupta continua a parintilor... Despre faptul ca este diferita fata de majoritatea oamenilor si totodata despre beneficiile acestor diferente...

Deci se poate! Mai jos este blogul lui Taylor Morris:
http://meettaylormorris.com/

Când copilul învață să citească...

Unui copil i s-a făcut o listă de activități pentru dezvoltarea motricității: să se joace cu plastilină, să se îmbrace/dezbrace singur, ... Lista a fost pusă pe un perete, pentru a fi văzută de către toți adulții care interacționeză cu copilul. Dar piticul  a învățat să citească, iar într-o zi, find pus să se încalțe singur a spus:

- Nu scrie pe listă! :)

Însușirea pronumelui la copiii cu autism versus copiii tipici

Mi-am reconfirmat o ipoteză.

Copiii cu autism învață/ îi ajutăm să învețe, unele noțiuni aproape în același mod ca și copiii tipici, fiind diferite însă motivațiile, structura și cantitate materialului de învățat (învață în pași foarte mici), cât și timpul alocat învățării (unul mult mai mare).

Copilul cu autism învață pronumele astfel: la comanda „Eu, numele copilului” copilul este învățat să se bată cu mâna în piept, așa cum zicea o colegă, spunând Eu. Apoi „Tu, numele adultului” din fața lui, copilul este învățat să arate către adult, spunând Tu. Iar mai departe Eu și Tu sunt însoțite de acest gest pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în funcție de fiecare copil în parte.

Stând cu un copil de 2 ani și jumătate de vorbă, îl întreb: „Cine...?”
Iar el raspunde „Bebe”
Iar eu spun „Eu”
Iar copilul repetă, ducând mâna către pieptul său „Eu!” și zâmbește.

Același gest, doar că este făcut în mod spontan și intuitiv... Bine de știut nu-i așa?

Discutând despre progrese și pregătindu-ne să ne luăm rămas bun

Astăzi i-ai comunicat unui pitic că întâlnirile noastre se apropie de final întrucât ne-am atins obiectivele stabilite împreună. Reacția:
- Știi, mai sunt sunete pe care le încurc! Odata am scris G în loc de C!

Și vorbind despre victorii:
- Mai știi, înainte nu puteam să spun „culoare”, spuneam „curoale” și știi, i-am cerut doamei „rigla” și am spus corect.

Ca orice terapie, terapia logopedică are un moment când ajunge la sfârșit, iar acesta trebuie anunțat din timp. Copilului este firesc să-i fie greu să pună capăt relației cu logopedul. Dar, conștientizând că acum se poate descurca singur, nu mai are nevoie de ajutor, va fi chiar bucuros să își ia rămas bun.

Curs de logopedie

Astăzi am fost la un curs de logopedie și împărtășesc aici informațiile noi, cel puțin pentru mine.

Dislalia, adică omiterea, înlocuirea, deformarea sau inversarea unuia sau mai multor sunete este foarte des întâlnită în perioada preșcolară. În această perioadă gândirea copilului este predominant concretă. Din acest motiv are nevoie de imagini concrete pentru a întelege.

Așa că, pentru a-l ajuta pe copil, achiziționăm o șosetă de culoare roșie. Bagăm măna în ea și am creat o reprezentare vizuală pentru limbă. Cealaltă mână va reprezenta, mandibula, respectiv dinții. În acest mod îi vom arăta copilului cum este limba poziționată atunci când spune S sau C sau...sau...

Cât durează intervenția logopedică?

Vorbind cu o mămică mă întreba:

M: În cât timp vor apărea rezultate?
Eu: Ce înțelegeți prin rezultate?
M: Păi să se vadă ceva?
Eu: Ce anume așteptați mai exact să se vadă?
M: Păi să-l spună pe R. (R nu era singurul sunet afectat, iar acesta este ultimul sunet care apare în vorbire).

Rezultatele sunt direct proportionale cu numărul exersărilor (cu cât se exersează mai des, cu atât copilul va reuși mai repede să se corecteze). Asta înseamnă că părinții sunt cei care pot face lucrurile să se întâmple mai repede, exersând acasă. Sau pot merge mai des la logoped.
Fiecare alge varianta care i se potrivește.

Cât dureză exact intervenția logopedică depinde de fiecare copil în parte. Fiecare dintre noi avem propriul nostru ritm (unii mâncâm mai repede, alții mai încet; unii mergem mai repede pe strada, alții mai încet iar alții poate că merg doar cu mașina). La fel și copilul are ritmul lui în care reușește să pronunțe corect sunetele deficitare. Dar asta nu înseamna că trebuie doar să așteptam, ci să lucrăm așteptând.

R si apa magica

A fost odata un R care a stat mult, mult timp inchis in casa. Dar intr-o zi s-a hotarat sa iasa din casuta lui si sa se duca sa se joace cu celelalte sunete. Pe drum s-a intalnit cu un urias care nu-l lasa sa inainteze:
R: "Lasa-ma sa trec, te rog!"
Uriasul: "Unde vrei sa mergi?"
R: "Vreau sa ma duc la rau."
Uriasul: "Si ce vrei sa faci acolo?"
R: "Sa beau apa."
Uriasul: "Si de aici nu poti sa bei? Uite e o fantana acolo!"
R: "Nu, ca apa raului e magica. Trebuie sa beau apa magica din rau ca sa pot sa-l spun pe R."

Si Uriasul l-a lasat sa treaca, iar R si-a continuat drumul ....

Cântece

Pe parcursul zilei de ieri, lucrand cu un copil am ascultat un cântecel, și nu-l mai pot scoate din minte.
 Îl postez aici... poate va fugi în mintea altcuiva...

Pisi vreau eu!

Într-o ședință de logopedie:
Eu: hai să ne jucăm cu pisica
Copilul: Pi-si
Uite ne jucăm cu pisiCA!
Copilul: Pisi
Eu: Spune și tu pi-si-CĂ
Copilul: Nu pisică! Pisi vreau eu!

Poți combate o asemenea argumentare?

Sunetele din sertar

Spunandu-i o peste unui copil in varsta de 6 ani:
A fost o data o pajiste frumoasa, cu iarba verde, flori colorate si frumos mirositoare unde se jucau mai multe sunete... undeva mai departe, intr-o casa, mai erau cateva sunete...
Copilul:"Erau in casa, intr-un sertar. Si aveau o raza infrarosu si nu putea nimeni sa intre la ele in sertar... Si aveau geamuri mici, mici si nu vedeau afara... si nu voiau sa iasa din sertar pentru ca aveau acolo tot ce aveau nevoie..." 

Daca copilul mic (3-5 ani) vede in sedinta de logopedie o ora de joaca si nu constientizeaza ca pronunta sau nu unele sunete la fel ca cei din jur, pentru copilul de 6- 7... ani situatia este diferita. Pe parcurs ce creste, copilul isi constientizeza dificultatile, iar acestea aduc cu ele o incredere din ce in ce mai scazuta in reusita.

Iar atragerea atentiei asupra sunetelor emise incorect ii confirma copilului ca sunetele respective nu pot iesi din sertar... ci o sa stea acolo pe vecie...

Puterea recompensei in terapia copiilor cu autism

Un copil cu autism alerga dintr-un colt in altul al cameri, se urca pe fotolii si nu era motivat de nimic.
Discutand despre potentialele recompense alimentare, mama imi spune ca ii plac doar 3-4 alimente. Iar dupa cateva minute adauga:
Mama: "Daca l-ai veadea cum face cand prinde sarea! Nu ramane nimic!" si zambeste.
Eu: "Perfect. De maine folosim sarea ca recompensa!"
Mama: "Sare? Cum sa-i dai sare?"

De a treia zi, folosind sarea si alte alimente sarate, in contrast cu cele dulci copilul a venit singur la masa si nu prea ar mai fi vrut sa se ridice cand se termina activitatea...
Intre timp am descoperit ketchup-ul picant si... astept sa vad ce va urma.

Recompensele in terapia ABA reprezinta acele alimente care copilului ii plac foarte mult, pe care si le doreste, la care va avea acces doar ca intaritor pentru comportamentele lui. Acestea sunt oferite in cantitati foarte, foarte mici astfel incat copilul sa simta gustul si sa-si mai doreasca, nu sa se sature.

Vreau la logopedie... sa ma joc cu plastilina!

O mamica discuta cu fetita ei in varsta de 4 ani:
Mama: "Vrei sa vii la logopedie?"
Fetita: "Da, vreau."
Mama: "Si o sa vii in fiecare saptamana sa vorbesti cu Irina si o sa te ajute sa-l spui pe R..."
Fetita: "Si o sa ma joc cu plastilina?"

Cu alte cuvinte sedinta de logopedie pentru copilul mic reprezinta 40-50 de minute in care cineva ii ofera atentie 100%, se joaca cu jucariile preferate si... invata sa pronunte anumite sunete care sunt mai incapatanate si nu vor sa iasa singure.

Povesti adevarate cu si despre copii cu autism

Intrucat nu sunt singura care spune povesti, va invit sa cititi povestile unor oameni minunati: terapeuti in Centrul "Horia Motoi"  si copii care "au absolvit".

"Am purtat o şapcă de absolvire pe care am dat-o jos şi aşa am absolvit Centrul "Horia Moţoi". Până acum, au absolvit doi copii. Eu şi încă un băieţel."

Mai jos aveti link-ul catre povestea lui Andrei, dar si ale terapeutilor din centru.

http://atelier.liternet.ro/articol/10762/Mihaela-Iancu/Autismul-din-interior.html

Nu veaaaau!

In terapia logopedica atunci cand copilul nu poate duce limba stanga/dreapta (catre colturile gurii), respectiv sus/jos (catre nas si catre barbie) sunt folosite crema de ciocolata, acadele, alte creme preferate de copil. Crema este pusa pe buze (sus, jos, colturi) si copilul este incurajat sa ia crema cu limba. Acadeaua este folosita pentru miscarea limbii in interiorul gurii.

Unui copil care nu a mancat niciodata acadele i se prezinta una si i se spune ca este o bomboana si ca o poate manca. Reactia: "Nu veaaau, nu veaaau!!" foarte suparat.
Ii explicam copilului ca este o bomboana, ca are gust bun...sa incerce si apoi sa spuna daca vrea sau nu... Raspunsul: "Nu veaaau!" suparat.
Mama, oglindindu-l pe copil: "Nu vreeaau, nu vreeaaau!!!"
Copilul: Hohote de ras, multe hohote de ras si mai multe hohote de ras.
Eu: Multe, multe hohote de ras.
Mama: "Nu vreaaau" urmat de hohote de ras.

Oglindire, empatie, spontaneitate, apropiere, constientizare, umor, joaca, iubire, dedicare, implicare sunt cuvintele care imi vin in minte revazand acest moment... Si un zambet pe buze.

Au copiii cu deficiență mintală imaginație?

Este o întrebare care ne-a fost adresată în timpul facultății, iar raspunsul a fost nu, cu explicația de mai jos:

Imaginația este considerată proces psihic analog  cu gândirea, proces de operare cu imagini mintale, de combinare sau construcție imagistică prin care acționăm asupra realului, viitorului și tindem către producerea noului, în forma unor reconstituiri intuitive, a unor tablouri mintale..

Imaginația se afla în strânsă legătură cu gândirea divergentă... interacționează multiplu cu reprezentarea, cu limbajul, cu procesele mnezice și cu alte laturi ale personalității...există o puternică legătură între imaginație și starile motivațional afective ale individului...

Ca și gândirea, imaginația este puternic afectată la copiii cu deficiență mintală, datorită caracterului lacunar al bagajului de reprezentări...fenomenelor de nedezvoltare a limbajului, capacității mnezice limitate...mai ales datorită inerției gândirii... La deficientul mintal sunt aproape inexistente: fantezia, creativitatea, etc.

Gheorghe Radu; (2000) Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal, Editura Pro Humanitas, București

Aceeași întrebare o pun și eu acum. De data aceasta întrebarea este însoțită de imaginile de mai jos.

 Sunt construcțiile din lego ale unui copil cu deficiență mintala.  Are acest copil imaginație?

Dar oare, dacă nu ar fi avut o cutie de lego și pe cineva care să îi explice cum se utilizează, am mai fi știut noi ce poate face el?

Terapia ABA și copiii cu autism

Am fost intrebata de multe ori daca copiii cu autism chiar pot fi recuperati. Raspunsul meu este DA, copiii cu autism pot fi recuperati, iar link-urile de mai jos vin sa sustina acest raspuns.

Conditia este sa se lucreze in mod constant si corect, iar Centrul Horia Motoi este locul unde consider ca se lucreaza cel mai bine!

http://main.romania-actualitati.ro/autism_baiatul_caruia_ii_place_sa_alerge-25605
http://www.facebook.com/video/video.php?v=123134587752845&oid=147219158664280&comments
http://www.facebook.com/video/video.php?v=123026341097003&oid=147219158664280&comments

Ipoteza unui copil

Un copil care se uita la desene animate a învățat expresiea „Am o ipoteză; trebuie să o verific.” Și uite așa, într-o dimineață, copilul s-a dus la bunica și i-a spus:
„Am o ipoteză; trebuie s-o verific!”
La întrebarea bunicii „Ce ipoteză ai?” răspunsul a venit foarte promt: „Dacă țip, tu o să mă lași să fac ce vreau eu.”
Ce ziceți, se verifică ipoteza?

Cutremurul sau cum se pronunta R

O pitica putea sa pronunte R si L in cuvintele in care se afla doar unul dintre cele doua sunete. Cand se intalneau in acelasi cuvant se luau la lupta si cuvantul nu se mai intelegea.
Discutand despre modul in care se pronunta fiecare sunet separat, am aflat ca L este ca un pod care sta fix, iar R este un cutremur care vine si il darama pe L. Va dati seama ce batalie era acolo?

De ce povesti logopedice?

Pai... povesti pentru ca ele insotesc lumea copilariei. Sunt cele care le dau micutilor speranta si curajul, nu? Fat Frumos s-a luptat si a mers si a tot mers si a gasit-o pe fata de imparat. Si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Ei cred ca exista zane care le aduc ceea ce-si doresc si cred ca vrajitorul rau este rau si ei trebuie sa fie cuminti ca acesta sa nu-si faca aparitia. Ce noroc pe noi!

Logopedice pentru ca acestea sunt povestile pe care le aflu eu, aprope zi de zi, de la micutii cu care lucrez. Atat logopedice cat si terapeutice.

De ce acest blog?
Pentru ca se intampla ca la sfarsitul zilei sa am zambetul pe buze si  mi-as dori sa nu fiu singura.
Pentru ca se intampla ca uneori sa avem intrebari: cand ar trebui copilul meu sa vorbeasca in propozitii? Cand ar trebui sa spuna sunetul R? Ce presupune o interventie logopedica? Sau poate altele...

Pentru toate astea povesti logopedice.