luni, 26 septembrie 2011

Uneori nu poti duce la bun sfarsit ceea ce ai inceput...

In urma cu un an am fost intrebata daca pot sa lucrez cu un adult afazic, afazie provenita in urma unui accident vascular cerebral. Desi intreaga mea experienta pana la acel moment se invartea in jurul copiilor (autism, agenezie de corp calos, dislalie...), am acceptat considerand ca teoria o stiu, deci nu aveam cum sa dau gres.

La prima sedinta s-a uitat la mine, iar prin ochii lui a ajuns mesajul care nu putea fi pus in cuvinte: "Cum vrei tu sa ma ajuti pe mine? Tu esti un copil! Ce stii tu?". Ce puteam sa raspund? Sa-i povestesc despre realizarile mele de pana atunci, sa-i spun ca eu am incredere in fortele mele... Aceste lucruri erau importante pentru mine. Pentru el eram doar un copil putin mai mare decat copiii lui... Sau cel putin, asta imi maginam ca transmiteau ochii lui.

Am mers acasa cu o multitudine de ganduri, de intrebari, de ipoteze, de planuri, de idei... Am adormit si... am visat. Am visat ca intelegeam tot ce se intampla in jurul meu, eram total constienta, dar nu puteam sa ma misc si nu puteam sa vorbesc. Nu puteam transmite nimic. Absolut nimic! Si m-am trezit inspaimantata.

A doua zi, am mers din nou la el, iar el ma astepta intins in pat. Mesajul de azi era "Nu vreau sa ma ridic, lasa-ma in pace!" Drept raspuns i-am povestit visul meu. I-am spus cum eu am experimentat intr-un vis, poate pentru cateva secunde, ceea ce el traieste in fiecare zi. I-am spus ca mi-a fost enorm de greu in vis si a fost doar un vis. I-am explicat ca nu am de gand sa renunt, nu dupa ce am "trait" si eu ce traieste si ca sunt acolo pentru a munci impreuna.

S-au uitat fix la mine in tot timpul in care eu am spus ceea ce aveam de spus, apoi s-a ridicat si am mers impreuna la bucatarie (camera de lucru). Din acea zi am inceput sa lucram impreuna. Atunci mi-am imaginat ca vom lucra pana cand el va fi complet recuperat... Dar nu a fost asa. Dupa trei sferturi de an a inceput sa refuze sa lucreze. Se bucura sa ma vada, dar in momentul in care incepeam sa scot materialele de lucru se posomora, voia sa plece, “spunea” ca nu vrea. Am hotarat sa luam o pauza.

Intre timp au mai trecut cateva luni. Am vorbit la telefon si ne-am bucurat sa ne auzim vocile, dar atat. Nu mai este dispus sa lucreze cu mine, nu cred va mai fi...

Am inteles ca nu tot ceea ce incep reusesc intotdeauna sa termin, si ca este important sa fac tot ceea ce pot face in timpul pe care il am...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu