Dupa ce si-a depus dosarul, fata il suna intr-una pe prietenul/frate mai mare sa il intrebe daca a fost admisa sau nu. Iar in multele lui drumuri, fratele a vazut biletele de la avizierul facultatii de psihologie, prin care parintii copiilor cu autism cautau terapeuti. Si fratele i-a spus fetei ca poate, dupa ce este admisa, isi va gasi si de lucru...
Asa a inceput povestea mea... Si intr-un fel acesta este si povestea Jocului Strambaturilor.
La un moment dat, au inceput sa-mi creasca aripioare, asa ca am plecat de la centru . Am aplicat la un post de logoped pentru un copil cu agenezie de corp calos. Nu stiam exact ce inseamna asta, dar stiam ca pot munci, ca pot invata si ca era o noua provocare. Si asa am inceput sa aplic tot ceea ce invatasem si sa caut ceea ce inca nu stiam. Am inceput sa imi cumpar carti de logopedie si sa caut materiale pe net. Materiale care la momentul acela nu erau foarte multe, dar erau idei despre cum poti lucra. Si am lucrat. Si copilul a trecut de la "pisi", la "ce mi-ai adus" si apoi la comunicare. (Pentru aceasta categorie de copii este foarte important sa lucrezi pe ceea ce ii intereseaza pe copii)
Si a urmat inca un copil si inca unul si ... poate ca ei nu, dar eu am inceput sa ma plictisesc sa fac exercitiile de gimnastica fonoarticulatorie mereu la fel si imi doream ceva mai distractiv. Si parintilor le era si inca le este greu sa se strambe, dar cu suport vizual parca le vine un pic mai usor :) Asa ca, am inceput sa ma gandesc sa fac un joc. La inceput a fost o idee, apoi incet incet, a prins contur.
Am stat impreuna cu oameni dragi si ne-am strambat in toate felurile si au cautat legaturi intre strambaturile din joc si diferite nationalitati. Si le-am gasit! :) Multumesc voua, oameni dragi!
Am gandit ce ar putea cuprinde pentru a putea ajuta cat mai multe categorii de copii. Astfel, avand 2 carti la fel cu fiecare copil, pot fi folosite pentru programul de matching pentru copii cu autism si apoi ca imitatie si apoi se poate juca jocul de Domino. Copiii neurotipici il pot juca direct ca Memo Game si apoi Domino.
Am gandit acest joc pentru a fi jucat cu cel putin un partener, asta pentru ca in viata nu suntem singuri si este important ca cei mici sa invete sa isi astepte randul, sa respecte regulile, dar cel mai important sa se bucure de compania persoanei cu care se joaca!
Pe parcursul jocului cei mici trebuie sa fie atenti, sa tina minte ce imagini au vazut si bineinteles sa se strambe mult.
Dar de ce sa se strambe? Simplu: desi nu ne dam seama, de fiecare data cand spunem un cuvant sau poate doar un sunet, buzele si limba noastra au o pozitie diferita. Iar daca 2 sunete au aceasi pozitie, la unul dintre sunete se simte vibratie iar la celalalt nu (ex. S si Z). Atunci cand copiii au o problema de pronuntie, de exemplu spun "N" in loc de "L" sau "S" cu limbuta printre dinti sau "L" in loc de "R", inseamna ca limbuta lor nu a invatat care este pozitia corecta pentru sunetul respectiv. Si atunci trebuie sa renunte la obiceiul anterior si sa puna in aplicare unul nou, dar si sa aiba suficienta mobilitate pentru asta.
Altfel spus, gimnastica fonoarticulatorie este pentru limba, obraji, buze ca exercitiile fizice pentru corp si cititul pentru creier. :)
Din toate aceste motive i-am dat si jocului o pereche de aripi sa ajunga pana la Oradea, la colegii mei de la Jucarii Vorbarete care ii pun aripi pentru a ajunge peste tot in tara unde parintii, terapeutii, bunicii isi doresc sa se strambe, sa invete si sa se destinda alaturi de copiii lor!
Si... imi voi pune si mie din nou aripi. In aceasta primavara voi lua tot ceea ce am invatat aici, toate cartile si dulapurile de jucarii si ne vom muta impreuna in Focsani. Si astept cu drag sa cunosc alti parinti cu care sa construim aripile copiilor lor!
