Astazi am inteles putin mai mult din ceea ce simte un parinte (indraznesc sa cred) si probabil motivele pentru care uneori parintilor le este foarte greu sa urmeze directiile mele (de a lasa copilul sa se imbrace/manance/vorbeasca... singur).
Pe langa terapie ABA, logopedie, psihoterapie ma ocup si cu babysitting-ul pentru un copil minunat. Copil care astazi s-a intamplat sa faca febra, sa planga, sa-i creasca febra si sa nu stiu ce sa-i fac astfel incat sa se linisteasca, respectiv cum sa-l ajut in contextul real de boala/raceala. Sentimentul a fost acela de ce pot sa-ti fac/dau/iau/aduc etc. pentru a te ajuta, pentru a-ti fi bine.
Imi imaginez (daca gresesc spuneti-mi, va rog) ca acesta este si sentimentul parintilor care au un copil cu probleme, dar la o intensitate mult mai mare...
Cu toate acestea sau poate cu atat mai mult acum, dupa ce am trecut prin partea de fac orice numai sa te simti mai bine, incurajez ca acest orice pentru copiii cu autism, down... sa nu fie fac lucrurile in locul tau; ci te ajut, te invat, te sustin, dar nu fac eu pentru tine, pentru ca fac orice pentru tine... Asta pentru ca aici stiu cum pot sa ajut... Dar acum inteleg putin mai bine ca este mai greu decat m-as fi asteptat eu...
uiti partea in care parintii respectivi au nevoie si ei din cand in cand de un respiro. si atunci daca ti-l doresti foarte tare esti dispus sa faci orice. inclusiv lucruri in locul copilulu tau. stiu, idea e sa nu se transforme in obicei
RăspundețiȘtergere